19 august 2022

Unsprezece cetăţeni străini depistaţi la graniţa cu Ungaria de poliţiştii de frontieră arădeni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat unsprezece cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare .

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român şi un bulgar, ambii şoferi ai unor ansambluri rutiere. În cele două automarfare erau transportate, conform documentelor de însoţire a mărfii, dopuri pentru şampanie şi ambalaje pentru societăţi din Franţa şi Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, unsprezece cetăţeni străini.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt nouă cetăţeni din Afganistan şi doi cetăţeni din Pakistan, solicitanţi de azil în România.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Imagini foto/video pe:// www.politiadefrontiera.ro

Purtător de cuvânt al I.T.P.F Oradea: Comisar-şef de poliţie BONDAR LAURA BEATRICE