Publicat: 22 August, 2019 - 10:53

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II - Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile din Germania, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.

În data de 21.08.2019, în jurul orei 20.10, în Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II - Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român P.F., în vârstă de 45 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti.

În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile din Germania, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.

Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Purtător de cuvânt:
Subcomisar de poliţie CHIFOR LOREDANA

Tag-uri Institutii: