24 ianuarie 2022

Ursula și diversitatea

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Probabil că trimiterea surprinzătoare la Crăciun mi-a atras atenția. Doamna Ursula von der Leyen, o voce ștearsă în politica europeană pînă la momentul desemnării sale (cu sprijinul insistent al Germaniei) în funcția de președinte al Comisiei Europene, avea să spună că dînsa este „Foarte îngrijorată de noua lege din Ungaria. Evaluăm dacă încalcă legislația relevantă a Uniunii Europene. Cred într-o Europă care îmbrățișează diversitatea, nu una care o ascunde copiilor noștri. Nimeni nu trebuie discriminat pe baza orientării sexuale”.

Ungaria are felul ei de a înțelege, aborda și legifera problemele diversității. Sigur, nu este în cor cu măsurile europene și cu partitura americană. Este drept că nu se prea pupă nici cu viziunea unor maghiari și chiar mult mai puțin cu cea a studenților din universitățile americane. Dar Ungaria și ungurii au dreptul lor să decidă. Uniunea Europeană n-a devenit un lagăr și nici Bruxelles-ul un Kremlin al democrației de unde se decide totul fără dreptul de a mai zice mîc.

Mai nou, jurnaliștii de la The Telegraph relatează că apelativele utilizate frecvent, precum „doamnă” sau „domnule”, ar putea dispărea din limbajul european, fiind înlocuite cu variante mult mai generice ce nu fac referire în mod direct la sexul interlocutorului „stimați, colegi”.
Europa este pe cale să adopte un fel de ghid care poate deveni ordin pentru comunicarea corectă. Astfel, expresia „Crăciunul este fabulos” o să devină obligatoriu „Sărbătorile sunt fabuloase”. Iar proștii și însingurații nu mai pot zice că ”zilele Crăciunului sunt plictisitoare și apăsătoare”, ci doar că ”sărbătorile sunt alienante”. Marea operă de comunicare și gîndire a Comisiei Europene, plus a cetelor de băgători de seamă din Parlamentul European, se numește ”Union of Equity”.

Vreme de două-trei mii de ani, continentul european a fost un spațiu al mitocanilor în care oamenii nu au știut să vorbească. Abia acum, după ce valul progresist din SUA s-a revărsat și peste gîndirea doamnei von der Leyen și a colaboratorilor săi, popoarele europene sunt pe cale să învețe ce este o „comunicare corectă”. Și Comisia Europeană le-a redactat un ghid. Mîine-poimîne, el va fi obligatoriu și popoarele Europei vor fi silite să vorbească o păsărească a politeții și să se conformeze unor norme de exprimare în dodii, din care să nu știi cine cui se adresează.
Un capitol din ”Union of Equity” tratează „culturi, moduri de viață sau credințe”. Astfel, Comisia Europeană solicită „să se evite să se considere că toată lumea este creștină”, așa că „nu toată lumea sărbătorește Crăciunul”. Din acest motiv, este mai bine să spuneți „sezonul sărbătorilor poate fi stresant”.
Vă dați seama că valul de delir în materie de comunicare, de adresare și comportament, de rescriere a istoriei este preluat la grămadă de tot soiul de politicieni mai slabi de înger și care să grăbesc să se închine la partenerul strategic (Uniunea Europeană fiind față de SUA într-o situație aproape similară cu România). Unii politicieni cu puține carate intelectuale încearcă astfel să își arate disponibilitatea de înnoire înflorită în caracterul lor prăfuit.

Să revenim. Normele, reglementările și recomandările Uniunii Europene au o obligativitate limitată, chiar dacă sunt mai puternice decît legile interne ale fiecărei țări. Dar nu pot fi atît de tari și atît de ”obligatorii” încît să anuleze, să înfrunte sau să umilească istoria și specificul fiecărui popor în parte.
Uniunea Europeană este un proiect în dezvoltare. Se îmbunătățește sau se deteriorează pe zi ce trece. De la o uniune a cărbunelui și oțelului a progresat spectaculos, nu atît de mult încît să nu există și exituri. Anglia este cea mai bună dovadă a neeternității proiectului. Mai mult, la o reuniune desfășurată cu ani și ani în urmă, în Germania, se discuta despre ipoteze ale eșecului proiectului Uniunii Europene. Erau incluse cauze reale generate de măsuri greșite, de obligativități aberante, de lipsă de comunicare cu popoarele care o compun. Eșecul s-ar putea declanșa chiar de la o comunicare eronată (cretină) cu popoarele din țările care compun Uniunea. Nu toate recomandările concepute în birourile funcționarilor de la Bruxelles și Strasbourg se pot potrivi unui popor sau altul.

Introducerea obligatorie a unui limbaj standardizat este abia un prim pas spre o uniformizare de tip comunist. N-ar mai rămîne decît să trecem la introducerea unui  „Cod al eticii și echității europene” făcut după gîndirea, experiența și imaginație ”colegei noastre” Ursula von der Leyen. Pentru cei care nu știu, Codul eticii și echității socialiste a fost unul dintre cele mai ridicole documente ale comunismului românesc.
Excesele americane din această perioadă sunt proprii unei societăți compozite în căutare de identitate. Importul european al aiurelilor din universitățile americane poate ridiculiza proiectul inițiat de Robert Schuman. În unele țări, Bruxelles-ul va pierde credibilitatea, în altele va fi refuzat și în multe de-a dreptul ridiculizat. Dacă asemenea abordări vor continua, cine știe ce alte țări vor urma exemplul Angliei!

Nu mă aștept ca președintele Klaus Iohannis să aibă o părere. Exclus! În 7 ani de drumuri europene, omul nostru nu s-a opus la nimic. Doar la PSD (și în cazul acestuia, cu ordine, indicații și recomandări de la Washington și de la Bruxelles). Plutonul de yesmeni trimis de țara noastră în Parlamentul Europei n-are minte, voce și nici identitate. Nici liota de funcționari români de la Comisie! Drept pentru care ar trebui să ne pregătim de dezbateri publice, de dispute și de consultări, chiar de proteste. Nu de alta, dar peste noapte ne putem trezi cu o decizie luată de la import care să ne interzică să folosim cuvinte precum Crăciun, Paști, domn, doamnă, fetiță etc.
”Colega noastră de la Bruxelles”, Ursula von der Leyen, se întîlnește diurn doar cu diplomați, miniștri și politicieni în protocoale ultraelaborate. Habar nu are ce gîndesc popoarele europene despre proiectele sale. Experiențele „colegei noastre” în materie de comunicare sunt, de asemenea, nule. Prestația sa ca ministru al apărării în guvernul federal german i-o fi permis să spună „rahat” unui tanc prost sau unei rachete nord-coreeană. Cu siguranță nu poate purcede la o revoluție în materie de limbaj de pe urma căreia toate tancurile să se numească ”rahați”. De asemenea, se poate considera colegă și cu Angela Merkel, chiar și cu Klaus Iohannis, sau cu Macron și cu Charles Michel. Dar nu cu noi pentru că astfel am putea spune că am prins-o într-un mare offside pe colega noastră din fruntea Comisiei Europene.
Și am fluierat-o!