Publicat: 26 Ianuarie, 2015 - 14:57
Share

Președintele Uniunii Studenților din România, Loredana Urzică a vorbit în Parlamentul European despre calitatea educației și finanțarea acesteia. Loredana a participat la Comisia pentru Educație și Cultură și la Comisia pentru Afaceri Constituționale, cu ocazia unui eveniment dedicat dialogului cu tinerii, care a reunit 8 tineri europeni ce au prezentat idei europarlamentarilor, în perioada 20 — 22 ianuarie.

În cadrul Comisiei pentru Educație și Cultură, Loredana a militat pentru introducerea sistemului dual de educație, în toate țările Europei. Luând drept exemplu țări precum Germania și Austria, ideea sistemului dual de educație poate fi soluția pentru scăderea ratei șomajului, în special în rândul tinerilor și o mai bună legătură între școală și piața muncii. O altă idee prezentată a fost cea potrivit căreia, educația ar trebui să primească cel puțin 18 miliarde de euro (6%) din Planul de Investiții al lui Juncker. Europarlamentari din Germania, Italia, Marea Britanie, dar și alte țări au susținut aceste idei și au construit un dialog constructiv pe marginea acestora.

În cadrul Comisiei pentru Afaceri Constituționale, ideile prezentate au fost în jurul posibilității de a organiza referendumuri la nivel european și nu doar la la nivel național, pentru că cetățenii UE să poată fi consultați pe teme europene importante. A doua temă a fost cea a unui sistem de vot unificat în Uniunea Europeană, cu un prim pas în adoptarea votului la 16 ani.

Dialogul cu tinerii a fost inițiat de Parlamentul European odată cu organizarea în luna mai a anului 2014 a Evenimentului European al Tineretului. Faptul că tinerii au mers direct în Parlamentul European și au prezentat idei, denotă importanța pe care o acordă europarlamentarii tinerilor și politicilor și programelor de tineret, în general.

Din păcate, europarlamentarii români din Comisiile mai sus menționate nu au participat la prezentările tinerilor. Este important să amintim constant celor aleși că rolul lor este să contribuie la binele cetățenilor, prin politici publice, programe și atitudini, cum la fel de important este să aibă un dialog constant cu cei care i-au ales.