Publicat: 26 Octombrie, 2020 - 12:03
Share

Muzeul Municipiului Bucureşti va găzdui la Palatul Suţu (Bd. Ion C. Brătianu, nr 2), începând cu data de 5 noiembrie 2020, o expoziţie excepţională, dedicată celei mai importante pictoriţe din Basarabia care, pe data de 28 octombrie, împlineşte 100 de ani. Este prima mare expoziţie personală a Valentinei Rusu Ciobanu în România. Un eveniment cultural major, care deschide calea spre includerea Şcolii de pictură de la Chişinău într-o nouă istorie a artei româneşti.

"Opera Valentinei Rusu Ciobanu s-a cristalizat într-o perioadă istorică foarte complicată: război, ocupaţie militară, foamete, schimbarea regimului politic şi pretenţiile absurde ale regimului comunist, când unui artist i se dicta cum să deseneze, îşi aminteşte pictoriţa: 'Ce ne rămânea de făcut nouă, celor "înarmaţi" cu pensule? Am fost nevoiţi să acţionăm, pentru a păstra acea picătură de viaţă în artă, fără de care ne-am fi stins. Ne-am refugiat în ateliere dar nu ne-am izolat de societatea turbulentă; astfel ne-am păstrat o celulă vie, din care să se poată dezvolta un organism sănătos în vremuri mai prielnice' ".

Valentina Rusu Ciobanu s-a opus organic artificialităţii artei oficiale comuniste, ea s-a inspirat din realitate, a căutat autenticul şi firescul vieţii. La Palatul Suţu, în două săli generoase de la etajul 1, se vor putea vedea peste 60 de lucrări de o valoare excepţională, pictură şi artă grafică, selectate chiar din atelierul artistei. Unele sunt cunoscute iubitorilor de artă ("Anno Domini", "Diogenes sau îmblânzitorii de lei", picturi din ciclul "Roboţii", "Dualitate", "Saltimbancul", "Amintiri", "Clepsidra cerului"), dar sunt expuse şi multe lucrări inedite, prezentate în premieră absolută. Pe simezele de la Palatul Suţu se vor afla şi portretele unor importante personalităţi ale vremii: actriţele Silvia Berov şi Maria Goncear, compozitorii Alexei Stricea, Vasile Zagorschi şi cântăreaţa Valentina Savitkaia, poetul Grigore Vieru, scriitorul şi traducătorul Constantin Stamati, artistul Glebus Sainciuc sau pictoriţa Nana Plămădeală.

" 'Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naştere' este o expoziţie care vine să ne demonstreze încă o dată forţa elitei culturale de la Chişinău şi a Şcolii de pictură basarabene, o şcoală tânără dar viguroasă, care a rezistat provocărilor istorice şi care ne aduce în faţa ochilor o creaţie originală şi naţională, impresionantă prin forţa mesajul plastic transmis", a declarat dr. Elena Olariu, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare - Muzeul Municipiului Bucureşti.

Expoziţia de la Palatul Suţu - Muzeul Municipiului Bucureşti (Bd. Ion C. Brătianu nr. 2) face parte dintr-un vast proiect cultural dedicat Valentinei Rusu Ciobanu, realizat de Asociaţia pentru Cultură şi Artă Arbor în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectului i s-au adăugat parteneri precum Fundaţia SANTAVINERE din Chişinău, Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare şi este îndeplinit în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României - Iaşi, Moldova Film, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Muzeul Naţional de Literatură "M. Kogălniceanu", Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Biblioteca Municipală "B.P. Haşdeu" - Chişinău, Rivulet Studio, VRTIM şi Calvert Journal.

Demersul cuprinde, pe lângă organizarea unei ample expoziţii la Palatul Suţu, publicarea unui catalog-album, realizarea unei expoziţii anexă în spaţiul Arbor.art.room (Str. Transilvaniei nr. 11, Sector 1, Bucureşti), întocmirea unei arhive digitale, realizarea unui material video interactiv despre viaţa şi opera pictoriţei, realizarea în Realitatea Virtuală (VR) a atelierului Valentinei Rusu Ciobanu, reconstruit pe baza materialelor video de arhivă din 1985.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional, care nu este responsabilă de conţinutul acestuia sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Expoziţia "Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naştere" poate fi văzută la Palatul Suţu până pe data de 29 noiembrie 2020.