Publicat: 8 Aprilie, 2013 - 10:33
Share

Senatorul PSD Valer Marian a înaintat o interpelare ministrului Apărării Naţionale referitoare la cazul locotenentului Alexandru. Prezentăm documentul:


Obiectul interpelării: Opriţi batjocura împotriva locotenentului Alexandru!
    Salvaţi onoarea Armatei Române!

În temeiul art.112 alin. 1 din Constituţia României şi art.162 din Regulamentul Senatului României, vă adresez prezenta 

INTERPELARE:

În data de 27 februarie 2012 am adresat o interpelare ministrului Apărării Naţionale de-atunci, generalul Gabriel Oprea, prin care i-am solicitat acestuia să-mi comunice motivele de fapt şi de drept, precum şi etapele procedurale şi scriptele aferente privind excluderea din Armata Română a locotenentului Gheorghe Alexandru, devenit cunoscut opiniei publice pentru că, în data de 23 ianuarie 2012, s-a raliat în uniformă militară protestatarilor din Piaţa Universităţii împotriva regimului criminal şi banditesc al preşedintelui Traian Băsescu.
 Ministrul Oprea mi-a transmis tardiv un răspuns laconic, prin care a evitat să-mi comunice atât motivele de fapt şi de drept cât şi copiile de pe ordinul de eliberare din Armată a locotenentului Alexandru şi de pe scriptele aferente.
 Am sperat că după răsturnarea guvernării PDL- UDMR, situaţia locotenentului Alexandru va fi reglementată rapid şi normal, în sensul anulării sau revocării ordinului nelegal şi nedrept de excludere şi al reintegrării sale în Armată.
 Ministrul Apărării Naţionale din primul guvern pe care l-aţi condus, generalul Corneliu Dobriţoiu (PNL), l-a primit în audienţă pe locotenentul Alexandru în data de 30 iunie 2012 (timp de o oră şi jumătate), promiţându-i că va fi reprimit în Armată, dar nu şi-a respectat promisiunea până la finalizarea mandatului ministerial.
 După constituirea guvernului USL rezultat în urma alegerilor parlamentare din 10 decembrie 2012, locotenentul Alexandru a solicitat, în data de 15 ianuarie 2013, să fie primit în audienţă de actualul ministru al Apărării Naţionale, Mircea Duşa (PSD), dar în 23 ianuarie 2012 (exact la împlinirea unui an de la actul său de curaj civic din Piaţa Universităţii) a primit răspuns scris (semnat de colonelul Nicolae Popa, şeful Secţiei Relaţii cu Publicul din Ministerul Apărării Naţionale) că, având în vedere numărul mare de persoane care au solicitat primirea în audienţă, va fi planificat la o anumită dată, în funcţie de agenda ministrului. Interesant este că, după ce a doua zi, respectiv în data de 24 ianuarie 2013, zi de joi, cotidianul Jurnalul Naţional a publicat un articol intitulat "Noua putere se luptă cu locotenentul care a zdruncinat regimul Băsescu", locotenentul Alexandru a fost sunat la orele 9.30 (înainte de a şti de apariţia articolului) de şefa de cabinet a ministrului Mircea Duşa, care i-a comunicat că este invitat la cabinetul acestuia, luni, 28 ianuarie 2013, la orele 8.00. În seara zilei de duminică, 27 ianuarie 2013, în timp ce locotenentul Alexandru era invitat la emisiunea "Sinteza zilei" de la Antena 3, ministrul Duşa a intervenit, în direct, a afirmat că este vădit emoţionat de situaţia sa, a precizat că-l aşteaptă a doua zi, la orele 8.00, la cabinetul său şi a încheiat spunând că până în seara zilei următoare va da un răspuns favorabil la problema în discuţie.
A doua zi însă, după 10 minute de discuţii, ministrul Duşa l-a pasat pe locotenentul Alexandru unui secretar de stat aflat în prima zi de activitate, care l-a dus să discute problema sa taman cu juriştii Ministerului Apărării Naţionale care se ocupaseră de excluderea sa din Armată cu un an înainte. După această audienţă, locotenentul Alexandru nu a primit niciun răspuns, nici favorabil, nici negativ, iar,  întrebându-l ulterior ce decizie a luat, ministrul Duşa mi-a răspuns că nu-l poate reîncadra întrucât îşi ridică toată Armata în cap. Am avut şi am vaga bănuială că "toată Armata" se reduce la generalul galonat, îngălat şi îngâmfat Gabriel Oprea, devenit între timp vicepremier cu atribuţii de coordonare a Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care şi-a dovedit hidoşenia morală nu numai prin îndepărtarea abuzivă din Armată a locotenentului Alexandru, ci şi prin intervenţia făcută la avocatul acestuia (un fost procuror şef militar, cu grad de general, cunoscut şi apreciat pentru valoarea profesională şi rectitudinea morală) pentru a renunţa să-l mai reprezinte în instanţă, propunându-i în schimb reacordarea pensiei militare pe care a avut-o înainte de reducerea acesteia.
 Şi mai grav, după venirea USL la guvernare, locotenentul Alexandru a fost ţinta batjocurii altor instituţii ale statului, respectiv a justiţiei şi a Ministerului Finanţelor.
 Curtea de Apel Bucureşti i-a respins, prin sentinţa civilă nr. 5691 din 2 octombrie 2012, acţiunea în contencios administrativ prin care a solicitat anularea ordinului abuziv, invocând motive concludente şi pertinente de nelegalitate şi de netemeinicie, inclusiv necomunicarea ordinului în cauză până la judecată. Sentinţa i-a fost comunicată de-abia după 4 luni, respectiv în data de 4 februarie 2013, deşi termenul procedural de redactare şi comunicare a unei hotărâri judecătoreşti este de 20 de zile. În calitate de reclamant, locotenentul Alexandru a declarat recurs motivat, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a fixat termen de judecată peste 2 ani, respectiv pe data de 13 martie 2015.
 Pe de altă parte, în data de 18 octombrie 2012, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a transmis o somaţie cu titlu executor pentru suma de 28.702 lei, reprezentând cheltuieli de şcolarizare pentru studiile militare. În data de 20 noiembrie 2012, ANAF i-a comunicat blocarea conturilor şi reţinerea oricăror sume viitoare, iar în data de 30 ianuarie 2013 i-a comunicat un aviz de ipotecă iniţial, deşi nu deţine proprietăţi imobiliare. În fine, după aproape 6 luni de la comunicarea somaţiei, ANAF l-a informat că, pe lângă datoria de 28.702 lei, trebuie să plătească şi penalităţi de întârziere de circa 15.000 lei.
 Timp de un an şi o lună de la îndepărtarea sa din Armată, locotenentul Alexandru nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă cât de cât adecvat şi rezonabil ca salarizare, trăind la limita subzistenţei alături de părinţii săi pensionari în Sibiu şi de fratele său, angajat actor la Teatrul de Stat din Petroşani cu salariul minim pe economie. Începând cu data de 1 martie 2013, vacantându-se un post, l-am angajat consilier la cabinetul meu parlamentar, dar nu pot să-i ofer decât un salariu modest (1.500 lei lunar) comparativ cu solda militară pe care a avut-o (4.000 lei lunar).
 Domnule prim-ministru, v-am cunoscut şi aţi fost perceput drept un om al legii şi al dreptăţii, motiv pentru care vă rog să opriţi batjocorirea locotenentului Alexandru, care a fost un simbol al rezistenţei antibăsiste şi a contribuit, prin gestul său, la victoria USL în anul electoral 2012.
 Cea mai simplă, mai normală şi mai legală cale ar fi revocarea ordinului abuziv de excludere din Armată de către autoritatea emitentă a actului administrativ, respectiv de către ministrul Apărării Naţionale în funcţie. În subsidiar, dacă Ministerul Apărării Naţionale susţine în continuare că aşteaptă să se pronunţe justiţia românească (în multe cazuri slută, urâtă, greoaie şi oarbă, după chipul şi asemănarea şefelor de la Consiliul Suprem al Magistraturii şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), ar putea fi găsită o soluţie tranzitorie, prin angajarea locotenentului Alexandru consilier (civil) al ministrului Apărării Naţionale sau consilier (expert) la una din comisiile parlamentare pentru apărare şi siguranţă naţională (la Senat sau la Camera Deputaţilor), unde ar putea fi util referitor la angajările şi promovările din sursă externă, mita şi foloasele necuvenite pretinse şi primite pentru trimiterea în misiuni militare externe şi „binefacerile” unor parteneriate speciale. Terţium, să puneţi ANAF-ul să-şi dovedească bărbăţia şi hărnicia cu colectarea taxelor şi impozitelor de la marii evazionişti ai patriei.
 Vă conjur, domnule prim-ministru, să-l salvaţi pe locotenentul Alexandru (în sensul mesajului profund şi zguduitor al filmului marelui regizor american Oliver Stone, „Salvaţi soldatul Ryan!”), pentru că, implicit şi esenţial, veţi salva şi onoarea Armatei Române
 Cu consideraţie şi cu speranţă, aştept răspunsul Dvs. scris.