26 iunie 2022

Valorificarea superioară a potenţialului agricol şi securitatea alimentară, în prim planul priorităţilor guvernamentale

Canvas bag with wheat grains and mown wheat ears in field at sunset. Concept of grain harvesting in agriculture.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Conducerea Guvernului României, în frunte cu Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, pun un accent deosebit pe dezvoltarea potenţialului agricol al ţării, precum şi pe menţinerea unei securităţi alimentare predictibile, care să ne ferească de o potenţială criză în domeniu. Pe fondul războiului din Ucraina, identificarea unor alternative care să înlocuiască importurile din cele două ţări aflate în conflict constituie o prioritate de prim rang a Executivului.

În aceste condiţii, statul şi-a exprimat disponibilitatea de a ajuta atât producătorii, cât şi procesatorii autohtoni din industria agro-alimentară, astfel încât ei să compenseze prin munca lor o parte însemnată din produsele ce ajungeau în ţară din Ucraina şi Federaţia Rusă.

Ca un prim set de susţinere a fermierilor români, precum şi a întregului sector al agriculturii şi industriei alimentare, guvernanţii au adoptat o serie de facilităţi fiscale pentru cei care activează în acest domeniu, după modelul celor acordate angajaţilor din construcţii.

Principalele măsuri instituite de noul act normativ adoptat de Parlament sunt următoarele: Scutirea de la plata impozitului pe salariu în cuantum de 10%, de la plăţile aferente contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate şi reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 3,75%; Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program de lucru în medie de 167 ore pe lună; Angajaţii vor beneficia de drepturile acordate de sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, sistemul asigurărilor pentru şomaj, inclusiv de concediu şi indemnizaţie de asigurări sociale de sănătate, fără plata de către angajatori a contribuţiei asiguratorii pentru muncă; Perioadele lucrate în sectorul agricol vor constitui stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului de indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă.

De altfel, s-au luat măsuri de sprijin pe toate sectoarele care-i vizează pe producătorii agricoli, atât pentru legume, cât şi în zootehnie, pomicultură şi apicultură.

Este lăudabil că Guvernul va continua să susţină procesarea produselor agricole în România şi îi încurajează pe fermieri şi procesatori să adauge valoare materiilor prime.

Începând cu 1 iunie, va fi introdusă o schemă de ajutor de stat în valoare de 200 de milioane de euro, astfel încât 10% din valoarea produselor procesate va rămâne la fermieri şi procesatori. Această soluţie va asigura necesarul pieţei interne şi va reduce presiunea asupra stocurilor şi preţurilor la alimente, conferind posibilitatea evitării scumpirilor. Totodată, măsura are în vedere şi echilibrarea raportului între producţia agricolă şi capacitatea de procesare a produselor, astfel încât procesarea să se facă cu preponderenţă în plan intern.

O altă măsură destinată susţinerii agriculturii româneşti este alocarea sumei de 300 de milioane de euro fermierilor, sub forma capitalului de lucru.

Pentru a stimula sectorul agricol şi agro-alimentar să creeze noi locuri de muncă şi să păstreze muncitorii calificaţi, Guvernul va majora salariul minim la 3.000 de lei lunar în acest domeniu strategic pentru economia României.

În concluzie, consider că trebuie să apreciem munca fermierilor şi procesatorilor în tot ceea ce înseamnă asigurarea unor produse de calitate pentru cetăţeni, iar Guvernul Nicolae Ciucă sprijină prin acţiunile concrete aceste eforturi concludente.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

Sursa foto: Pixabay