21 septembrie 2021

Vara artiştilor independenţi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La iniţiativa Primarului General, Nicuşor Dan, Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism din cadrul Primăriei Capitalei realizează o serie de proiecte culturale pentru perioada estivală prin care sprijină artiştii independenţi din Bucureşti.

Mai mult, aceste iniţiative îşi propun să accesibilizeze actul cultural, prin relocarea evenimentelor din zona centrală a oraşului către periferie.

Vara artiştilor independenţi

Concret, Teatrul Masca derulează, în perioada 1 august – 12 septembrie 2021, la sediul din bd. Uverturii nr. 14, sector 6, proiectul „Departe de centru, aproape de oameni” cu următoarele spectacole independente:

– Ducele – 6 august, ora 19.30

– Wanted – 10 septembrie, ora 19.30, (puse în scenă de Breasla Actorilor),

– Referinţele la Dali mă excită – 13 august, ora 19.30

– Spectacol de improvizaţie al Trupei ImproFIX – 21 august, ora 19.30 (ale Teatrului Arte Dell Anima).

– Ursul – 14 august, ora 19.30 al Teatrului Coquette,

– Lasă-mă să am grijă de tine … – 12 septembrie, ora 19.30 al Teatrului InDArt

– Lucrător esenţial – 27 august, ora 19.30 al Stagiunii de Teatru Politic.

Şi Circul Metropolitan Bucureşti derulează, până în data de 29 august 2021, proiectul „Hai la chapiteau în Parcul Izvor”.

Astfel, în fiecare weekend, Circul Metropolitan Bucureşti îi aşteaptă pe copii, de la ora 11.00, în parcul Izvor (staţia de metrou Izvor), la cel mai nou spectacol de comedie adresat copiilor de toate vârstele – Aventuri cu încurcături.

De asemenea, alături de trupele de artişti independenţi, instituţiile publice de cultură ale municipiului Bucureşti organizează o serie de spectacole după cum urmează:

– Teatrul de Animaţie „Ţăndărică” cu spectacolul Regele moare – 22 august, ora 19.30;

– Teatrul Dramaturgilor Români cu Şase comedii uşoare pentru oameni trişti – 24 august, ora 19.30 şi Nu sunt eu – 25 august, ora 19.30;

– Teatrul Excelsior cu O noapte furtunoasă – 3 septembrie, ora 19.30;

– Teatrul „C.I. Nottara” cu Aici nu-i loc de joacă – 4 şi 11 septembrie, ora 19.30.

Acestor instituţii li se alătură şi Centrul Naţional al Dansului cu spectacolele Pretend we make you happy (again) – 8 august, ora 19.30 şi Less might be more but sometimes less is just enough – 5 septembrie, ora 19.30.

Artişti invitaţi pe scenă
Pe lângă spectacolele organizate, Circul Metropolitan Bucureşti invită pe scena din Parcul Izvor artiştii independenţi, cărora le pune la dispoziţie întreaga infrastructură tehnică pentru organizarea spectacolelor.