25 mai 2022

Vasile Dîncu: Vom propune un set de măsuri pentru că în această situaţie, chiar dacă nu se pune problema unei intervenţii militare a NATO

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, miercuri, că discuţia din CSAT va avea în vedere impactul unui posibil conflict asupra României.

„Discuţia se va axa pe problema impactului unui posibil conflict asupra României, atât impactul economic, impactul cu privire la rezilienţa generală a societăţii noastre, impactul asupra opiniei publice şi vom propune un set de măsuri pentru că în această situaţie, chiar dacă nu se pune problema unei intervenţii militare a NATO, indiferent de ceea ce se întâmplă, sigur că vor fi consecinţe în lanţ asupra securităţii zonei şi cred chiar şi asupra întregii Europe, pentru că este vorba de lanţul de aprovizionare cu energie, este vorba de sistemul bancar şi alte lucruri”, a spus Dîncu.