Publicat: 5 Decembrie, 2014 - 20:06
Share

Printr-o notificare trimisă Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în data de 04.12.2014, un nepot al omului de afaceri Gigi Becali, Vasile Geambazi, a anunțat că renunță la drepturile care fac obiectul unui dosar de despăgubire.
Prezentăm comuznicatul de presă al ANRP pe această temă:
"În dosarul respectiv, Vasile Geambazi dobândise dreptul de proprietate asupra unui teren de 14,7 ha din orașul Voluntari în urma unui contract de cesiune. Persoanele care au revendicat inițial suprafața respectivă își înstrăinaseră drepturile încă din anul 2003.

În anul 2011, S.C. Romcontrol S.A. a întocmit în acest dosar un raport de evaluare și a stabilit valoarea terenului la suma de 205.352.000 de lei.

În anul 2012, domnul Geambazi a dat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), solicitând emiterea titlului de despăgubire. La data de 06.11.2014, Curtea de Apel București a obligat Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (succesoarea Comisiei Centrale) să emită titlul de despăgubire în condițiile Legii nr. 165/2013, ceea ce ar fi presupus ca valoarea imobilului să fie stabilită prin aplicarea grilei notarilor publici și să se acorde, prin compensare în puncte, doar contravaloarea sumei plătite fostului proprietar și 15% din diferența până la valoarea imobilului.

Reamintim faptul că domnul Vasile Geambazi a fost titularul unui alt dosar de despăgubire înregistrat la ANRP, aferent unui teren de 21,7 ha, situat, de asemenea, în orașul Voluntari, pentru care acesta a dobândit dreptul la proprietate printr-un contract de cesiune încheiat în anul 2009. În legătură cu acest dosar, în anul 2012, instanța a hotărât ca statul român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită titlu de despăgubire potrivit raportului de evaluare întocmit de S.C. Business Evaluator, respectiv 297.630.000 lei. În acest prim dosar, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis, în data de 27.06.2013 un titlu de despăgubire, iar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis, în data de 20.06.2014, un titlu de plată pentru prima din cele cinci tranșe aferente titlului de despăgubire".