Publicat: 22 Ianuarie, 2020 - 18:18

Vasile Constantin Popa, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Instanţa supremă la şase ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat de mai multe fapte de corupţie.

În acelaşi dosar au fost achitaţi definitiv Gabriel Mihalache, fost şef al Serviciului de Medicină Legală Bihor la data faptelor, şi Florian-Alin David, administrator al unei firme.

Pe 22 decembrie 2014, procurorii DNA anunţau că au dispus trimiterea în judecată a lui Vasile Constantin Popa, fiind este acuzat de luare de mită, şantaj, instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, abuz în serviciu (3 infracţiuni), distrugere de înscrisuri (3 infracţiuni), favorizarea făptuitorului (3 infracţiuni), trafic de influenţă.

În dosar au fost deferiţi justiţiei şi Gabriel Mihalache şi Florian-Alin David.

În perioada 2011-2014, Vasile Popa, preciza DNA, a primit de la un denunţător diferite foloase necuvenite, constând în principal în plata periodică (de circa 2 - 3 ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro.

DNA arăta că denunţătorul i-a construit şi amenajat lui Popa, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp şi i-a asigurat şi alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi alte servicii nepatrimoniale de care a beneficiat magistratul.

Valoarea totală a foloaselor necuvenite pe care Vasile Popa le-a primit de la denunţător este de circa 50.000 euro, se arată în comunicat.

"În schimbul foloaselor remise, inculpatul Popa urma să protejeze activitatea infracţională a denunţătorului şi să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu (...), constând în conducerea şi coordonarea directă a activităţii de urmărire penală a PT Bihor. Astfel, legal şi conform atribuţiilor de serviciu, prim-procurorul Popa ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a denunţătorului, implicat în activităţi evazioniste ce au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului", susţin procurorii.

Anchetatorii au constatat că, în perioada 2013-2014, Vasile Popa a constrâns o persoană să îi remită o sumă de bani, prin ameninţarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune în cazul în care nu i-ar remite 7.700 lei, reprezentând diferenţa de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior.

Sursa citată subliniază că, în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, prim-procurorul şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin aceea că a distrus un alt rechizitoriu întocmit de PJ Oradea, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru trei persoane care fuseseră învinuite în acel dosar.

"La 31 ianuarie 2011 a fost întocmit un nou act de sesizare al instanţei, dispunându-se trimiterea în judecată a celor trei persoane, rechizitoriul fiind confirmat de prim-procurorul adjunct al PJ Oradea. În 2009, inculpatul Popa, în calitate de prim-procuror al PJ Oradea, a rupt un act de sesizare a instanţei din 11.08.2009, întocmit de un alt procuror, ce privea o persoană cercetată pentru comiterea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice. Ulterior, Popa a dispus ca un alt procuror să-i aplice persoanei respective sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei, împiedicând astfel cursul justiţiei şi determinând stoparea procesului penal", mai spunea DNA.

În aprilie 2014, Vasile Popa l-a determinat pe Gabriel Mihalache, în calitate de şef al Serviciului de Medicină Legală Bihor, să-şi dea acordul pentru prelevarea de organe de la victima unei agresiuni, care era în moarte cerebrală, într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei medico-legale.

În 2011, Vasile Popa a perceput de la Florian David foloase necuvenite, constând într-un autoturism marca Volvo, în valoare de aproximativ 26.900 euro, iar în schimb i-a promis că intervine şi chiar a intervenit la procurori aflaţi în subordinea sa în scopul rezolvării dosarelor penale pe care acesta le avea la PJ Beiuş.

Tag-uri Nume: