Publicat: 19 Mai, 2019 - 10:36

Acum, când Brexit-ul semnalează opțiuni de dezintegrare, chiar dacă mai există state europene (ex.Balcanii de Vest) ce-și manifestă dorința de aderare la Uniunea Europeană, iar în plan internațional se remarcă acțiuni ale unor entități cu pretenții și obiective regionale și globale, este mai mult decât evident că organizația regională interguvernamentală cu sediul în Bruxelles ar fi trebuit să-și reconfigureze structura și funcțiile, chiar să se refondeze, susţine fostul negociator şef al României cu Uniunea Europeană, profesorul Vasile Puşcaş într-un interviu acordat ziarului Făclia de Cluj. Universitarul clujean atrage atenţia că la o săptămână după întrunirea din România a Consiliului European informal se observă că scena politică și electorală europeană este și mai complicată şi că unii candidați la posturi de top ale instituțiilor din Bruxelles sunt tot mai contestați, chiar dacă, spune Vasile Puşcaş, au sperat la o susținere vizibilă ‘’în conclavul din Sibiu’’. Cât priveşte scrutinul electoral european care se derulează în aceste zile, profesorul Vasile Puşcaş consideră că acesta constituie o ocazie bună pentru cetățenii Uniunii Europene și pentru o nouă categorie de lideri europeni să transmită mesajul că există o voință populară covârșitoare, dar în același timp realistă, pentru refondarea sănătoasă a Uniunii Europene.

 

Rep: Domnule profesor, recent, țara noastră a găzduit summitul informal al celor 27 de șefi de state și guverne din UE. Care ar fi principalul mesaj transmis de liderii UE în cadrul acestei reuniuni?

Vasile Pușcaș: Intenția declarată a liderilor din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, întruniți în Consiliul European informal de la Sibiu, 9 mai 2019, a fost să dea un mesaj de unitate a principalului for decizional european-Consiliul European. În contextul multiplelor diferențieri, dezarticulări și disfuncționalități manifestate aproape cotidian la nivelul Uniunii Europene, liderii europeni actuali au vrut să arate că încă susțin proiectul european. Era și normal, căci emiteau mesajul de Ziua Europei și într-un moment când era în plină desfășurare campania electorală pentru Parlamentul European.

Rep: Unul dintre obiectivele summitului a fost de a clarifica viitorul UE. În ce măsură liderii europeni au reușit acest?

Vasile Pușcaș: Se discută despre viitorul Uniunii Europene de aproape două decenii, dar o criză existențială a organizației s-a prelungit după 2004 până în pezent. Acum, când Brexit-ul semnalează opțiuni de dezintegrare, chiar dacă mai există state europene (ex.Balcanii de Vest) ce-și manifestă dorința de aderare la Uniunea Europeană, iar în plan internațional se remarcă acțiuni ale unor entități cu pretenții și obiective regionale și globale, este mai mult decât evident că organizația regională interguvernamentală cu sediul în Bruxelles ar fi trebuit să-și reconfigureze structura și funcțiile, chiar să se refondeze. Or, pentru aceasta era mare nevoie de un semnal clar și credibil de uniune în aspirații, voință, resurse și acțiune pe care, din păcate, la Sibiu, liderii europeni nu au fost în stare să-l înfățișeze. Ascunzându-se în spatele unui așa-numit pragmatism (de fapt un utilitarism mercantil-electoralist), aceștia au preferat să amâne o discuție serioasă despre viitorul Uniunii Europene, lăsând ca lucrurile să evolueze de la o zi la alta și doar să reacționeze la stimulii momentului. Spre dezamăgirea cetățenilor europeni, a partenerilor de dialog social și a mediului de afaceri din Uniunea Europeană care spun, în continuare, că apartenența la Uniunea Europeană și procesul integrării europene sunt lucruri bune și dezirabile.

Rep: Cine credeți că a câștigat mai mult în urma acestui summit, Europa sau liderii comunitari aflați în campanie electorală?

Vasile Pușcaș: La o săptămână după întrunirea din România a Consiliului European informal se observă că scena politică și electorală europeană este și mai complicată, că unii candidați la posturi de top ale instituțiilor din Bruxelles sunt tot mai contestați, chiar dacă au sperat la o susținere vizibilă în conclavul din Sibiu. Iar liderii statelor membre ale Uniunii Europene transpun acum diferențierile și chiar divergențele manifestate la Sibiu într-o agitație accentuată, în noi întâlniri bilaterale sau alte formate pentru a se poziționa în următoarele structurări de putere ale procesului decizional european de după alegerile de la sfârșitul acestei luni. Ca să fac o paralelă istorică, liderii europeni actuali se comportă precum înaintașii lor din sec.al XIX-lea în cadrul Concertului European. Ceea ce nu poate fi în favoarea Uniunii Europene, deși eu sper ca rezultatul viitorului vot european să fie un sunet ascuțit de clopoțel pentru trezirea la realitate, de alarmare a tuturor europenilor.

Rep: În cadrul reuniunii de la Sibiu a fost adoptată acea declarație cu zece promisiuni pentru cetățenii UE. Cum interpretați acest document?

Vasile Pușcaș: Declarația de la Sibiu(9 mai 2019) a fost mai degrabă un discurs menit să insufle optimism alegătorilor din statele membre. Cred că emiterea aceastui document a vrut să estompeze momentan divergențele între liderii politici europeni care durează de ceva vreme. Să sperăm că acel clopoțel de care vorbeam îi va aduce cu picioarele pe pământ pe liderii statelor membre ale Uniunii Europene și vor dovedi, imediat după alegerile europene, că au motive serioase să reconstruiască Uniunea ca o adevărată comunitate care urmează o cale proprie de viață și nu doar să stea împreună de frica incertitudinilor care domină statele individual și chiar Uniunea Europeană.

Rep: Peste câteva zile, cetățenii europeni sunt chemați la urne pentru a-și vota reprezentanții în forul legislativ al UE. Ce trebuie să aducă acest scrutin pentru a se asigura viitorul Uniunii Europene?

Vasile Pușcaș: Opinia mea este că scrutinul electoral european care se derulează în aceste zile este o ocazie bună pentru cetățenii Uniunii Europene și pentru o nouă categorie de lideri europeni să transmită mesajul că există o voință populară covârșitoare, dar în același timp realistă, pentru refondarea sănătoasă a Uniunii Europene. Sunt sigur că vor fi continuate restructurări sectoriale benefice, dar acestea nu trebuie să rămână doar sub semnul conjuncturalului, ci merită să fie așezate durabil într-o construcție instituțională și funcțională care să dea soliditate și un nou impuls Uniunii într-o durată de cel puțin două-trei decenii. Eu nu mă tem de suveraniștii și populiștii care au năvălit în piața politică europeană, aceștia fiind încă un motiv în plus pentru refondarea rapidă a Uniunii Europene. Îngrijorarea mea este din cauza liderilor utilitariști care-și zic pragmatici și care spun că vor democrație, liberalism și integrare europeană, dar stau doar la pândă pentru repoziționare într-o competiție de putere la nivelul Uniunii Europene, pentru avantaje strict individuale, în loc să se angajeze decis și determinat pentru realizarea unei construcții europene solide, să intensifice integrarea europeană și să-i dea un nou sens comunitar.

Rep: Care ar trebui să fie prioritățile României în viitorul legislativ european?

Vasile Pușcaș: Fiind perioadă de campanie electorală mă feresc să interferez cu dezbaterile partidelor politice de la noi, deoarece nu sunt parte a vreunei opțiuni partidiste. Așa că voi spune doar atât-fructificarea șansei enorme pe care și-a dorit-o poporul român de a adera la Uniunea Europeană. Iar despre recenta reuniune de la Sibiu a liderilor europeni aș mai zice că pentru România a fost o ocazie minunată să arate ce țară splendidă este, că are oameni și locuri deosebite, că-și poate edifica un brand prestigios de țară. Sigur este că România a demonstrat, la 9 mai 2019, că are și o mulțime de politicieni excentrici care nu țin seama de obligațiile pe care le au față de poporul român și Uniunea Europeană. Ceea ce, probabil, îi va îndemna pe români să meargă la votul din 26 mai a.c. și să decidă în folosul lor, al României și Uniunii Europene.

Interviu realizat de Cosmin PURIŞ (Făclia)

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: