24 ianuarie 2022

Vasile Toma: 3,6 milioane de copii beneficiază de creşterea alocaţiilor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

O lună de guvernare social-democrată. O lună de rezultate.

Acum o lună, ne-am asumat guvernarea cu un singur mare obiectiv. Acela de a elabora şi asigura implementarea tuturor măsurilor necesare pentru redresarea şi stabilizarea României după doi ani de declin socio-economic ce a caracterizat guvernarea de dreapta.

Într-o singură lună, schimbarea profundă a modului de a guverna, axat pe nevoile şi interesele reale ale românilor, pe asumare responsabilă, profesionalism şi determinare, a produs rezultate palpabile pentru ca fiecare român să-şi recapete certitudinea că statul îi este aliat şi sprijin în depăşirea greutăţilor fără precedent cu care se confruntă.

După o lună de guvernare social-democrată, la începutul unui nou an care este şi trebuie să fie anul redresării României, iată rezultatele măsurilor noastre:

– 3,6 milioane de copii beneficiază de creşterea alocaţiilor. La 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 18 ani, în cazul copilului cu handicap, respectiv la 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

– 1,3 milioane de pensionari beneficiază de creşterea pensiei minime cu 25%. De la 800, la 1000 de lei.

– 3,7 milioane de pensionari beneficiază de creşterea punctului de pensie cu 10%. De la 1.442 lei, la 1.586 lei.

– 2,5 milioane de pensionari beneficiază de sprijin pentru a face faţă creşterii preţurilor şi a facturilor.

– Persoanele cu dizabilităţi din România, indiferent de veniturile acestora, beneficiază de indemnizaţie suplimentară, a 13-a. 350 de lei pentru persoana cu handicap grav, 265 de lei pentru persoana cu handicap accentuat, 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.

– Profesorii beneficiază de majorarea salariilor. Prima majorare a salariilor din acest sector după îngheţarea lor de către Guvernele Cîţu şi Orban. Cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 şi salariul din luna decembrie 2021.

– Personalul medical beneficiază de creşterea salariilor. Cu Âź din diferenţa rămasă din momentul intrării în vigoare a Legii salarizării şi nivelul stabilit în grila de salarizare.

– Schimbarea esenţială şi mult aşteptată a gestionării pandemiei de către autorităţile sanitare din România în care cetăţenii sunt priviţi ca parteneri, nu ca adversari, în care sunt utilizate toate mijloacele de combatere a pandemiei, nu doar vaccinarea şi se asigură predictibilitatea măsurilor sanitare, prin dialog şi colaborare cu mediul de afaceri, sindicatele şi cultele religioase.

– Reducerea TVA la 5% pentru achiziţia de locuinţe noi.

– TVA de 5% pentru energia termică, ca sprijin pentru consumatorii casnici, şcoli, spitale şi alte unităţi critice conectate la sistemul centralizat.

– 61 de miliarde de lei pentru stimularea mediului de afaceri, continuarea şi iniţierea de programe consacrate de susţinere a capitalului autohton: reluarea acordării voucherelor de vacanţă pentru HoReCa, IMM INVEST ROMANIA, AGRO IMM INVEST, Program Rural INVEST, Programul Garant Construct, Program Start-Up pentru studenţi, granturi pentru digitalizare şi comerţ online pentru IMM-uri, schemă de ajutor de stat pentru retehnologizarea companiilor locale, schemă de ajutor de stat pentru susţinerea înfiinţării de start-up-uri cu componentă digitală în fiecare judeţ, schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea femeilor antreprenor pentru deschiderea de afaceri în domeniul tehnologiei.

– 88.4 miliarde de lei alocaţi investiţiilor.

– Deblocarea şi acordarea banilor necesari pentru susţinerea agriculturii româneşti: acordarea subvenţiilor blocate de aproape 6 luni pentru crescătorii de vaci de lapte, de bivoliţe şi de taurine pentru carne, sprijin pentru compensarea cu 50% din costurile cu energia electrică folosită pentru irigarea terenurilor, majorarea de la 40 de milioane la 70 de milioane de lei a sumelor acordate ca sprijin în anul 2021, fermierilor care se ocupă de îmbunătăţirea genetica a efectivelor de vaci, de bivoliţe, de taurine, de cabaline, de ovine şi de caprine, acordarea ajutorului de minimis apicultorilor afectaţi de calamităţile naturale din 2021, fonduri nerambursabile de peste 1 miliard de euro, în baza unor proiecte de dezvoltare a exploataţiilor agricole.

– Un buget cu peste 20% mai mare faţă de 2021 şi alocări record de aproape 10 miliarde de euro pentru investiţii pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

– Aprobarea Programul Investiţional în domeniul Transporturilor cu două obiective majore: finalizarea unui coridor de transport rutier care să lege Constanţa de graniţa de vest şi modernizarea infrastructurii din Moldova, mult rămasă în urmă faţă de infrastructura din restul ţării.

Vasile Toma,
Deputat de Iaşi
Secretarul Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor