3 decembrie 2021

Vedete ale folclorului românesc în duel la „Vedeta populară”!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ionuţ Dolănescu, Viorica Macovei, Simona Dinescu, Angela Buciu şi Mariana Ionescu Căpitănescu îi susţin pe cei cinci concurenţi din ediţia a doua de concurs a celui mai iubit talent-show de folclor. Iuliana Tudor ne aşteaptă şi în această duminică seară, de la ora 21.00, la TVR 1.

Sezonul 6 al emisiunii „Vedeta populară” continuă cu o seară a duelurilor… la nivel înalt! Nume mari ale muzicii populare româneşti îşi dau concursul, ca susţinători ai tinerilor artişti selectaţi pentru această ediţie. Ne vom bucura să îi ascultăm pe 9 mai, de la ora 21.00, când Iuliana Tudor ne aşteaptă la „Vedeta populară”, la TVR 1.

Concurentul care va reprezenta Oltenia cântă în strană şi prezintă două emisiuni de folclor la un post de radio local. Mărturiseşte că şi-a dorit să participe la „Vedeta populară” încă de la primul sezon, dar i-a fost teamă. Speră, însă, că duminică seară va da lovitura, cu prima melodie pe care a auzit-o în copilărie, în comuna natală, interpretată alături de nimeni altul decât Ionuţ Dolănescu!

A trecut de la rock la muzică populară, iar acum cântă în restaurantele româneşti din Paris. Argeşeanca pe care o vom cunoaşte duminică a ales să facă echipă cu Simona Dinescu, într-o piesă despre străinătate şi pribegie. Şi ea intră în cursa pentru semifinala „Vedeta populară” şi premiul de 100.000 de lei.

La 16 ani, o tânără din Vişeul de Sus este la vârsta visurilor. Şi-a dorit o carieră militară, dar acum studiază la liceul de arte. Profesia pe care o ţinteşte este, însă, de… chirurg! Şi ea va păşi pe scena „Vedeta populară”, însoţită de Angela Buciu, vrând să impresioneze cu vocea sa publicul, dar şi juriul format din Grigore Leşe, Elise Stan, Niculina Stoican, Cornelia Rednic şi Bogdan Mihai Simion.

În aceeaşi ediţie a emisiunii realizate de Iuliana Tudor la TVR 1, Viorica Macovei vine să susţină o tânără bucovineancă de 18 ani, pasionată de pictură şi folclor, iar Mariana Ionescu Căpitănescu urcă pe scenă alături de o adolescentă din Gorj, pentru care muzica a fost mereu un sprijin în vremurile grele.

La această ediţie „Vedeta populară”, artiştii se vor bucura de scenă şi lumina reflectoarelor în acompaniamentul Orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist Izvoare Dobrogene din Constanţa, al Centrului Cultural Teodor Burada, dirijor Cristian Obrejan. Spectacolul prezentat de Iuliana Tudor se vede pe 9 mai, de la ora 21.00, la TVR 1, fiind preluat simultan şi la TVRi şi TVR Moldova.