21 ianuarie 2022

Veniturile totale medii lunare înregistrate într-o gospodărie din România au însumat 5.216 lei

curs piata valutara
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Veniturile totale medii lunare înregistrate într-o gospodărie din România au însumat 5.216 lei, în 2020, din care 83,8% au fost reprezentate de cheltuieli, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.840 de lei/lună/gospodărie (1.884 lei/persoană), în creştere cu 8,7 % faţă de anul 2019, iar veniturile în natură de 376 de lei/lună/gospodărie (146 lei/persoană), mai mult cu 11,7%, de la an la an.

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format, anul trecut, cea mai importantă sursă de venituri, respectiv 68,2% dintre veniturile totale ale gospodăriilor, în scădere faţă anul anterior, cu 0,4 puncte procentuale.

Ca medii lunare, veniturile totale ale unei gospodării au reprezentat, în termeni nominali, 5.216 de lei/gospodărie, echivalentul a 2.031 de lei/persoană, în creştere cu 8,9%, respectiv cu 9,6% în comparaţie cu anul precedent.

Prin urmare, cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 4.372 lei, lunar, pe gospodărie (1.702 lei/persoană) şi au reprezentat 83,8% din veniturile totale, în scădere cu 1,6 puncte procentuale, raportat la perioada de referinţă.