1 octombrie 2022

Verificări în 360 de staţii feroviare şi 593 de trenuri de persoane

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În perioada 2 – 3 iulie 2021, s-a desfăşurat operaţiune RAILPOL – Rail Action Day Active Shield, derulată simultan, la nivel european, sub egida RAILPOL, care a vizat siguranţa în sistemul transporturilor feroviare.

Pentru eficientizarea activităţilor, poliţiştii români au realizat un schimb de date şi informaţii cu poliţii de transporturi feroviare europene.

În acţiunea derulată, au fost angrenaţi poliţişti de la transporturi, care au efectuat verificări în 360 de staţii feroviare şi 593 de trenuri de persoane, precum şi la case de bagaje. Pe durata derulării acţiunii, poliţiştii au legitimat 1.607 persoane.

În urma neregulilor, au fost aplicate 328 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 84.635 de lei şi au fost constatate 8 infracţiuni (furt calificat, distrugere, pătrundere ilegală în zona de siguranţă a căii ferate, evaziune fiscală sau contrabandă).

Acţiunea a fost sprijinită de 3 echipaje canine la S.R.P.T. Bucureşti.

* * *

Organizaţia profesională a poliţiilor europene din domeniul transporturilor feroviare RAILPOL organizează periodic acţiuni la care participă statele membre UE care, în baza planurilor proprii de acţiune, urmăresc asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în staţiile de cale ferată, zonele adiacente şi pe trenurile de călători care circulă pe magistralele de cale ferată şi liniile adiacente.