Publicat: 29 Octombrie, 2014 - 15:26
Catena Group este sponsor prin programul CATENA PENTRU ARTA

Marți, 4 noiembrie 2014, de la orele 18:00: a avut loc vernisajul expoziției de pictură și tapiserie “PĂMÂNT ȘI VALURI” la Galeria SENSO (parter şi etaj), Bd. Unirii nr.15, sector 5, București.
     
Viorica Iacob a absolvit Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu”, promoția 1962,  clasa profesor Maria Buescu. Membru al UAP, artista a absolvit și Facultatea de Arta Decorativă, iar in paralel a studiat pictura.
    
Încă din anii ’60 a fost o prezență constantă la expoziții de pictură, de artă decorativă și de tapiserie în țară și în străinătate (SUA, Italia, Franța, Spania, Rusia, Polonia, Bulgaria ș.a.). Are expuse lucrări de artă monumentală și artă decorativă, picturi și tapiserii care se află și în colecții particulare.

Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de criticul de artă Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 4 - 29 noiembrie 2014. 
Program Galeria de Artă SENSO: zilnic, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbătă și duminică între orele 12,00-18,00.
 CONSEMNARI CRITICE   
”Între Doamnele artei contemporane româneşti, Viorica Iacob ocupă un loc aparte prin modestia cu care şi-a trasat conturele operei, prin exerciţiul cotidian practicat în atelier, prin distanţa pe care a instituit-o între zarva lumii şi liniştea interioară necesară creaţiei. (…) I-am cunoscut treptat abilităţile tehnice pe care le manifestă atât în domeniul picturii, pentru care s-a pregătit la facultatea de profil din Bucureşti, cât şi pentru grafică şi tapiserie.(…) i-am îndrăgit lucrările, am invitat-o în taberele intitulate <<Poduri europene>>, (..) Ideea unei expoziţii personale la Galeria SENSO s-a impus de la sine. Ştiu că Viorica Iacob se va prezenta la nivelul exigenţelor sale şi am sprijinit-o în acest sens. Nu m-am îndoit că va alege să se confrunte cu colegii, specialiştii şi vizitatorii prin imagini pe care le consideră semnificative, şi chiar aşa şi sunt lucrările prezentate.  Cu o operă implinită, Viorica Iacob se pregăteşte să intre într-un nou deceniu de viaţă. Expoziţia de la Galeria Senso este și va fi o modalitate de a-i privi retrospectiv creaţia şi de a-i încununa opera prin recunoaştere publică” (Anca Vlad, Președinte Fundația FILDAS ART, Președinte de Onoare Asociația Femeilor Creatoare în Arta Plastică)

          ”Expoziţia cuprinde lucrări de pictură, grafică şi tapiserie a fi atribuite – potrivit analizei comparative care vizează transformările aparent imperceptibile ale formelor figurate – intervalului care se extinde până la anul curent. Cele mai multe imagini – caz în care este vorba despre guaşe pe hârtie – poartă titlul <<Pământ arat>>, tapiseriile aparţin seriei <<Pământ reavăn>>, iar ciclul <<Marea Neagră>> cuprinde atât uleiuri cât şi guaşe tratate diferenţiat, în funcţie de specificitatea fiecărei tehnici, dar deplin unitare din punct de vedere al vocabularului plastic adoptat. Lucrările din expoziţie sunt dedicate deopotrivă zonei telurice, cât şi celei acvatice, între care există numeroase corespondenţe, cea mai importantă dintre acestea fiind legată de altitudinea la care se situează ochiul artistei, permiţând imaginii să înfăţişeze panorame complexe, într-o perspectivă numită, mult înainte de apariţia aparatelor moderne care permit privirii o atare cuprindere, perspectivă în <<zbor de pasăre (à vol d’oiseau)>>, pe atunci doar o combinaţie savantă între observaţii reale şi elemente imaginate, la care oamenii au sperat încă din zorii civilizaţiilor (…) Dacă despre pitoresc nu poate fi vorba în alcătuirea acestor imagini, claritatea lor se impune cu pregnanţă; refuzând orice tentaţie calofilă, orice exuberanţă nemotivată estetic, Viorica Iacob construieşte continuu, cu ştiinţă, răbdare şi migală. Modernă fără emfază, expresivă fără stridenţe, originală fără a-şi propune să epateze, opera aleasă de Viorica Iacob pentru retrospectiva de la Galeria Senso conturează profilul unui artist de excepţie”. (Dr. Doina Păuleanu – critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța)
      ”Viorica Iacob începe să lucreze când fusul este jos, firul ei trece printre degete, prin ochi și minte, dar se înoadă în suflet” (Anton Dâmboianu, arhitect).
    
     ”Mișcare, totul e mișcare continuă, stăpânită de legile unui echilibru el însuși dinamic, destul de transparent sub aura abstractă în care ni-l înfățișează Viorica Iacob în prima ei expozitie personală (…) Dar ceea ce fascinează este cromatica: subtilă, rafinată, dominate de tonuri de albastru. Aș îndrăzni  să spun că artista creează un univers în care tensiunea dramatică, încordarea se topesc echilibrat în tonuri de gri, bleu, violaceu delicate, gradate cu artă și sensibilitate. Avem de a face cu o creatoare aptă să descopere, să compună si să ne comunice sentimente prin valentele culorilor” (Neaga Graur, 1968).
     ”(…) Viorica Iacob a ajuns la o viziune personală cu totul remarcabilă prin finețe, bun gust, logică și mai presus de toate, printr-o poezie când simplă, când voit condensată”. (Petru Comarnescu, critic literar, eseist, memorialist, jurnalist cultural)
 

Localizare: 

Geolocation is 44.4275041578775, 26.0977059415864