29 ianuarie 2022

Vernisajul expoziţiei itinerante „Burticală.G.Ion.Leu.Dolj”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în parteneriat cu Muzeul Judeţean Olt, Slatina, vă aşteaptă vineri, 14 ianuarie 2022, de la ora 14.00, la Galeria „ARTIS”, din cadrul Muzeului Judeţean Olt, Slatina, la vernisajul expoziţiei itinerante „Burticală.G.Ion.Leu.Dolj”.

Evenimentul face parte din cadrul manifestărilor legate de Ziua Culturii Naţionale.

Unul din punctele forte ale Muzeului Naţional al Ţăranului Român, alături de expoziţia permanentă, este patrimoniul material, a cărui bogăţie şi diversitate au fost deseori remarcate şi puse în valoare prin numeroase expoziţii temporare şi virtuale ori prin publicaţii. Fondul de desene realizate de Ion G. Burticală, din comuna Leu, judeţul Dolj, este parte componentă a „Arhivei de imagine” din 1999, în urma donaţiei făcute MNŢR de criticul de artă Radu Ionescu, un bun cunoscător al teritoriului artei naive din România, cu ocazia expoziţiilor „Artă + naivitate = artă naivă” (1999) şi „Exerciţii de naivitate” (1999). Lucrările lui Ion G. Burticală au stat atunci alături de cele ale unor cunoscuţi pictori naivi români, iar o selecţie de desene a constituit cuprinsul unei mape cu planşe de colorat pentru copii „Desenez cu prietenul Burticală” (1999), toate, coordonate de Irina Nicolau.

Numele lui Ion G. Burticală este cvasi-inexistent în albumele de referinţă dedicate artei naive din România, un statut extrem de provocator raportat la numărul desenelor deţinute de MNŢR şi la privirea iscoditoare a autorului acestora, care înregistrează detalii ale unui interval de timp marcat de tranziţia între două regimuri politice radical opuse. Dincolo de expresivitatea liniei, de folosirea atipică a cromaticii, desenele lui Ion G. Burticală sunt interesante pentru compoziţiile prin care încearcă nu doar să-şi reprezinte locurile natale, cât mai degrabă să realizeze o hartă mentală prin care avem acces la viaţa socială a unei comunităţi rurale, cu riturile, obişnuinţele casnice, precum şi la o serie din clişeele propagandistice ale anilor ’50-’70.

Expoziţia Burticală.G.Ion.Leu.Dolj. este, întâi de toate, o propunere de redescoperire a unui pictor naiv şi implicit a lumii rurale pe care acesta a încercat să o facă cunoscută. În al doilea rând, aduce în prim plan o subsecţiune a artei naive – desenul si acuarela -, căreia i s-a acordat o mai mică importanţă, fiind astfel şi mai puţin vizibilă în raport cu pictura şi sculptura. Nu în ultimul rând, expoziţia documentează nu doar activitatea lui Ion G. Burticală, ci şi relaţiile vieţii comunitare din localitatea Leu. De asemenea, este o încercare de chestionare a contextului artei naive într-o perioadă în care a făcut obiectul unor politici culturale de masă, ce se adresa amatorilor din segmentele sociale ale ţăranilor şi muncitorilor.

Desenele lui Ion G. Burticală vor fi însoţite de o serie de picturi realizate de Ghiţă Mitrăchiţă, mult mai cunoscutul pictor naiv, congener şi conjudeţean. Înrudirile, conexiunile sau contaminările stilistice sunt puse în evidenţă printr-un dialog cu artefacte ale culturii ţărăneşti din zona Olteniei.

Expoziţia va putea fi vizitată la Galeria „ARTIS” din cadrul Muzeului Judeţean Olt, Slatina, până la 13 februarie 2022, de marţi până duminică, între orele 9.00 şi 17.00.

Intrarea este liberă.

Curatori: Cosmin Manolache, Lila Passima