Publicat: 26 Aprilie, 2017 - 11:25

Galeria Orizont a Uniniunii Artiștilor Plastici din România anunţă vernisajul expoziției semnată de Vasile Soponariu și Bogdan Hojbotă.

D I A L O G U L   L U M I N I I

Evenimentul va avea loc miercuri, 26 aprilie 2017, ora 18:00. 
 
Cuvânt de deschidere: Luiza Barcan, critic de artă.

„Vasile Soponariu posedă în manierea lui Cellini secretul desenului, al modelajului și mai ales spiritul de sinteză al finisajului sculptural.” Corneliu Antim, critic de artă.
„În pofida monumentalităţii lor, sculpturile lui Bogdan Hojbotă sunt stări de spirit, sunt transpuneri ale unei trăiri impetuoase. (…) 
Cu mare economie de mijloace, cu capacitatea de a surprinde esenţialul şi de a păstra prospeţimea senzaţiei, lucru deloc uşor în sculptură, artistul propune opere în care tensiunea formelor trimite la conflictul interior, la drama, dar şi la bucuria creaţiei, la stabilitate, dar şi la zbor.” Victoria Anghelescu, critic de artă, jurnalist cultural

Vasile Soponariu (n. 1958) a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia sculptură şi s-a afirmat în expoziţii naţionale și internaționale. 
Consacrarea i-au adus-o seria expoziţiilor personale deschise în Bucureşti.
A fost distins cu premii la Cannes, Franța, premii pentru sculptură la Bienala de Artă din Târgovişte şi Buzău şi Premiul UAP pentru Artele Focului, Bucureşti

Bogdan Hojbotă (n 1954) este Conferentiar Universitar Dr. la Universitatea Națională de Arte din București în cadrul Departamentului Ceramică, Sticlă, Metal, specializarea Metal.
Începând cu anul 1988 este prezent în galerii de artă din țară și străinătate cu expoziții personale. Participă la numeroase expoziții de grup naționale și internaționale din 1981.  
A fost distins cu Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, pentru  „Artele Focului”  în 2001 și  Premiul „Ion Andreescu” din Buzău, în anul 2000.

Expoziţia se poate vizita în  perioada 26 aprilie  – 18 mai 2017.