Publicat: 29 Martie, 2016 - 15:14

Organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, concursul face parte din Calendarul Activităților Educative la nivel regional și interregional pe care Ministerul Educației le organizează în fiecare an, în scopul stimulării cunoașterii poeziei lui Nichita Stănescu, a descoperirii talentelor în domeniul literar-artistic, a dezvoltării competențelor digitale și lingvistice ale elevilor din învățământul gimnazial și cel liceal.

Și în acest an, concursul s-a bucurat de o mare popularitate în rândul elevilor, astfel încât premiile vor fi disputate de nu mai puțin de 130 de elevi din Ploiești și din alte 10 județe ale țării.

Câștigătorii cele patru secțiuni de concurs — traducere (engleză și franceză), film, fotografie, desen vor fi desemnați miercuri, 30 martie 2016, începând cu orele 12.30, la colegiul care poartă numele Îngerului Blond al poeziei românești.

Primăria Ploiești va acorda premii în valoare de 5000 lei celor care s-au evidențiat în cadrul acestei competiții, rămânând consecventă ideii de descoperire și încurajare a tinerelor talente în rândul elevilor.

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE