Publicat: 17 Aprilie, 2013 - 07:24
Share

Filarmonica „George Enescu” organizează miercuri, de la ora 18.30, cu prilejul anului Richard Wagner (200 de ani de la naştere), o nouă ediţie a spectacolului Confluenţa Artelor prezentat de Cristina Vasiliu.

Pornind de la tema Wagner si personajele sale, spectacole marcante Wagner si mari interpretari, pe parcursul a trei editii dedicate marelui compozitor, publicul spectator va putea afla lucruri inedite despre viata si opera sa.

Acest eveniment special, pus in scena de Cristina Cotescu, este presarat, pe langa momentele de istorie prezentate de Cristina Vasiliu si Eusebiu Stefanescu, cu interventii muzicale ale Orchestrei Colegiului National de Arte „Dinu Lipatti”, dirijor Andrei Stefan Racu si ale interpretilor: Viniciu Moroianu,  Bianca Margean, Alexandru Petrovici.

Richard Wagner, prieten cu Friedrich Nietzsche si protejatul lui Ludovic al II-lea al Bavariei care si-a ornat un palat cu picturi reprezentand scene din Lohengrin si Tannhäuser. Tot el este cel care a creat, in anul 1876, la Bayreuth, teatrul templu visat si proiectat de el. Acest loc a ramas pana in zilele noastre idealul wagnerian de opera, caci pentru cunoscutul compozitor german: „limbajul sunetelor este inceputul si sfarsitul celui al cuvintelor, asa cum sentimentul este inceputul si sfarsitul judecarii, mitul – inceputul si sfarsitul istoriei, lirismul – inceputul si sfarsitul poeziei”.

Biletele se pot cumpara de la Casa de bilete a Ateneului Roman, str. Esarcu nr. 5. Program: marti – vineri: 12.00 – 19.00; sambata – duminica: 16:00 – 19:00 (cand sunt programate concerte). Telefon: 021.315.68.75