Publicat: 3 Iulie, 2020 - 12:15
Share

Intitulat "Viaţa socială după coronavirus" şi menit să aducă puţină culoare în viaţa noastră post-pandemică, concursul de pictură organizat de Yunus Emre Enstitusu Bucureşti în colaborare cu Ambasada Turciei din Bucureşti.

Marţi, 30 iunie a avut loc jurizarea acestui concurs la sediul Ambasadei Turciei, în prezenţa Ambasadorului Republicii Turcia la Bucureşti, Fusun ARAMAZ, împreună cu membrii UNART precum şi alţi artişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor turce din România.

În urma deliberării juriului au fost alese câte zece desene din fiecare categorie (ciclul primar, gimnazial şi liceal), pe care YEE din Bucureşti le supune votului urmăritorilor de pe reţelele de socializare. Câştigătorii vor primi premii precum tablete, seturi de pictură şi cursuri de limba turcă.

Vă mulţumim pentru interesul pe care îl manifestaţi constant faţă de evenimentele organizate de instituţia noastră şi vă invităm să ne onoraţi şi de această dată cu prezenţa dumneavoastră, care adaugă o valoare deosebită evenimentului.