Publicat: 10 Iulie, 2013 - 14:30
Share
Alocuţiune rostită la masa rotundă de la Rosh Pina

Recent a avut loc în Israel la Rosh Pina o masă rotundă cu tema "Rezistenţa, lupta şi salvarea evreilor români în al doilea război mondial".

Printre invitaţi s-a numărat şi secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, a cărui alocuţiune o prezentăm în continuare:

"Distins auditoriu,  

Dragi prieteni, 

Sunt onorat de invitația de a participa la acest eveniment dedicat memoriei evreilor români atât de greu încercați în timpul celui de-al doilea război mondial. Țin să precizez că mă bucur de prietenia multora dintre israelienii originari din România. Sunt oameni care, în ciuda drumului sinuos pe care l-a urmat istoria lor personală, nu și-au uitat rădăcinile și sunt animați de sentimente adânci și calde față de România.  

Istoria comunității evreiești din România este una care se împletește cu istoria poporului român de sute de ani. Nu spun că aceste relații au fost line. Nu spun că au fost perfecte. Dar ne-am respectat, am încercat să ne cunoaștem, să ne acceptăm unii pe ceilalți așa cum suntem, ne-am ajutat, ne-am acceptat diferențele, încercând, atunci când istoria a fost mai blândă cu noi, să facem din diferențe un motiv de apropiere. 

Comunitatea evreiască a prosperat și s-a afirmat în spațiul actualei Românii, deși, cu aceeași onestitate, trebuie să recunosc că nu întotdeauna statul român modern, a fost generos cu cetățenii săi de origine evreiască. Faptul că prima Constituție românească, cea din 1866, îi exclude pe etnicii evrei de la deplinătatea cetățeniei române - prevedere reparată în anul 1879, sau Holocaustul din anii 1940-1944, sunt doar câteva dintre elementele care ne dau imaginea unui stat care nu şi-a asumat responsabilitatea în raport cu cetățenii pe care trebuia să-i servească fără discriminare. În schimb, societatea românească  a absorbit de-a lungul timpului masivul aport pe care evreii l-au avut la modernizarea ei. 

Faptul că România nu a fost singurul stat care în anii 30-40 ai secolului XX și-a discriminat cetățenii de etnie evreiască, iar mai apoi i-a trimis la moarte, nu poate fi folosit ca o scuză. Din motive care merită discutate, asumarea responsabilității statului român în Holocaust s-a petrecut cu întârziere, la finalul celui de al doilea mandat al Preşedintelui Ion Iliescu.

În ambele mandate, Președintele Iliescu a făcut gesturi foarte importante față de evrei. Pe acelea din primul său mandat, le-a făcut într-un climat de ostilitate, tensionat. Îmi amintesc ce interpretări au dat unii faptului, banal până la urmă, dar care era o formă de respect față de evrei, atunci când Președintele a intrat cu capul acoperit de kipa în Sinagoga din București, la Memorialul „Yad Vashem” din Ierusalim, la Sinagoga Mare din New York sau la Muzeul Holocaustului din Washington. Pe de altă parte, unii evrei îi reproșau că nu cere iertare, în numele statului român, pentru crimele comise de regimul Antonescu împotriva evreilor. Acestora, președintele le-a spus în alocuțiunea rostită în 18 aprilie 1993 la Templul Coral din București, prilejuită de Ziua Holocaustului: „Consider că deocamdată această problemă, fără îndoială de mare importanță în raporturile dintre români și evrei, nu este elucidată în toate datele sale. Înțeleg însă sensibilitatea poporului evreu atât de greu încercat.”

Asumarea răspunderii statului român pentru politicile antisemite ale regimului Antonescu și ale legionarilor asociați scurtă vreme la guvernare, cât și pentru deportarea evreilor din Transnistria este o chestiune care a stat permanent în atenția Președintelui. Din păcate, nerăbdarea pentru finalizarea unor acțiuni reparatorii și unele presiuni din exterior în momente nepotrivite, pe fondul unei neliniști sociale și în plină criză identitară, când existau probleme și cu alte minorități, dar și cu unele culte, au amânat soluționarea acestei probleme.

Asumarea răspunderii statului român față de evreii persecutați sau uciși în timpul regimului Antonescu, cetățeni români față de care statul era răspunzător, s-a putut face în cel de-al doilea mandat al președintelui Iliescu, când societatea era mai calmă, mai așezată, mai pregătită pentru asumarea episoadelor tragice ale trecutului. Erau ani de creștere economică, se contura o nouă identitate de cetățeni europeni a românilor, se instaurau valorile europene și de aceea formarea, la inițiativa Președintelui, a Comisiei Internaționale de Studiere a Holocaustului din România și prezentarea Raportului Comisiei n-au provocat atitudini radicale de respingere. Mai mult, concluziile Raportului Comisiei    i-au determinat pe mulți români să-și pună probleme și să se raporteze critic la o epocă ce le era cunoscută printr-o altă optică decât aceea a realităților anilor`40.

Activitatea Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului din România, înființată în anul 2003 de către Preşedintele Ion Iliescu, în care am avut onoarea a-l reprezenta pe președintele României, a făcut o muncă extraordinară, care trebuie apreciată la adevărata ei valoare. Trecutul a fost lăsat pe seama istoricilor, mult mai capabili decât politicienii în a scruta trecutul cu obiectivitate și detașare. Ori de câte ori abordăm astfel de evenimente din trecutul nostru recent dintr-un unghi de vedere politicianist, greșim. Deși decizia înființării Comisiei a fost una politică, politicul s-a oprit aici. 

Dincolo de orice, pentru omul obișnuit, cel mai important lucru ar fi demontarea mecanismului care a dus la ororile Holocaustului și a-l face conștient și convins că acestea nu trebuie să se mai repete. Cum facem acest lucru? Dacă apelăm din nou la istoricul profesionist, vom vedea că regimurile democratice inconsistente, ca să amintesc aici doar Republica de la Weimar sau România interbelică, l-au născut pe Hitler, respectiv Corneliu Zelea Codreanu sau Ion Antonescu. Toți aceștia, în proporții diferite, au dus brutalitatea la apogeu și au anihilat evrei nevinovați în numele populismului ca pseudo-paravan al democrației. Europa de după Holocaust este însă una care a învățat lecția cetățeniei depline, statele europene au înțeles că trebuie să fie la fel de atente față de oricare dintre cetățenii lor indiferent de etnie sau religie. Dar Europa mai trebuie să fie și o Europă vigilentă în a nu mai permite apariția unor astfel de lideri și de curente de gândire.

Distins auditoriu! Lecția politică a Holocaustului e aceea că eșecul democratic este rezultatul direct al politicii populiste, care are întotdeauna nevoie de țapi ispășitori pentru a-și justifica neîmplinirile de moment. Dacă nu suntem atenți și fermi în apărarea democrației, dacă nu vom refuza populismul soluțiilor simple și căutarea țapilor ispășitori, în locul tratamentului democratic la problemele inevitabile ale societății, anii 30-40 se pot repeta oricând, și oricine poate fi victima unor politici discriminatorii. Iar un stat trebuie să fie la fel de atent și de responsabil față de toți cetățenii săi, indiferent de etnia sau de credința lor. Mecanismele care au făcut posibil Holocaustul sunt aceleași care au dus la eșecul democratic. Aceasta este convingerea mea. 

În această înțelegere a realității, cu atât mai luminoase sunt figurile celor care atunci, români și evrei deopotrivă, au lucrat, în condiții adesea infernale, pentru a salva viața unor concetățeni, persecutați de propriul lor stat. Ei merită recunoștința noastră, fie că sunt cunoscuți și onorați, fie că s-au pierdut în anonimat. Ei au adus o rază de speranță într-un univers al violenței, urii și fricii. 

România este fericită să fi avut, și să aibă, atâția evrei printre elitele sale intelectuale. Ei au contribuit la afirmarea culturii românești, au contribuit la modernizarea țării, la înscrierea ei în circuitul de valori culturale si științifice. Rezistența prin cultură este un model, aplicat de concetățenii noștri evrei în întunecații ani 40, și preluat de români în anii de sfârșit ai ceaușismului. Suferința ne-a îmbogățit spiritual și pe unii, și pe alții. Acum, un tezaur cultural comun trebuie să ne unească, să ne îmbogățească și să ne facă să ne simțim parte a unui întreg, care este o cultură umanistă, a drepturilor și libertăților, a toleranței și a respectului diferenței. 

Evreii din România pot fi mândri de istoria lor, și de contribuția lor extrem de importantă la făurirea statului Israel, o contribuție care este și una de sânge, nu doar de muncă grea și de inteligență. Ca român, mă înclin în fața lor, și a acestor jertfe. Și sunt onorat de faptul că o părticică din România se află la temelia statului Israel.

Astăzi, relațiile dintre România și Israel se dezvoltă ascendent. Țările noastre sunt legate printr-un parteneriat multilateral, inclusiv strategic, schimburile economice sunt diversificate și mutual benefice, colaborarea culturală mereu mai spornică ne îmbogățește reciproc, iar în această evoluție dinamică este un adevăr de necontestat, că rolul Dumneavoastră, al comunității israelienilor originari din România, este deosebit de important. Faptul că guvernele noastre au ținut reuniuni comune demonstrează gradul foarte înalt de încredere și prețuire între cele două țări, iar Dvs., care aparțineți în egală măsură ambelor, puteți fi mândri de rolul de liant pe care îl îndepliniți.  

Închei cu convingerea că evreii din România, și cetățenii israelieni originari din România vor face astfel încât relațiile dintre țările noastre să fie permanent la un înalt nivel, iar ei să se simtă acasă și aici, și în România. Vă mulțumesc pentru atenție! "

Victor Opaschi

Programul reuniunii a fost următorul

12:00- 12:15 întrunirea participanţilor 12:15-12:45 Cuvânt de deschidere

Micha Harishpreşedinte A.M.I.R (Organizaţia Unitară a Evreilor din România) Avihud Raski, primar Rosh Pina

Victor Opaschisecretar de stat, Secretariatul de Stat pentru Culte
Georgică Severinsenator, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, Senatul României
Irina Cajal-Marinsubsecretar de stat, Ministerul Culturii

12:45 - 15:00 Masă rotundă

Moderator: Dan B. Krizbaidirector-adjunct, Institutul Cultural Român Tel Aviv 
12:45-13:45 Prima sesiune

Dr. Yaakov GellerUniversitatea Bar-llan: Rezistenţa spirituală a evreilor români în timpul Holocaustului

Dr. Carol lancuUniversitatea Paul Valery, Montpellier 3: Contribuţia Rabinului- Şef Alexandru Safran la salvarea evreilor din România

Richard Armonnpreşedintele Comitetului de organizare a Muzeului Evreilor din România, Rosh Pina: Wilhelm Filderman: personalitate marcantă a secolului XX Marii (Maica) Koener: Mărturia unui supravieţuitor din Transnistria 
13:45 - 14:00 Pauză de cafea 14:00-15:00 A doua sesiune

Dr. Aurel Vainerdeputat, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România: F.C.E.R - 75 de ani de activitate

Tomer Harariarhitect: Prezentarea planului de construcţie al muzeului Discuţii

15:00-15:45 Gustare

15:45 - 17:00 Vizită in cartierul istoric, amplasamentul viitorului muzeu:

1.  "Poarta" de intrare în cartierul istoric - locul de construcţie al muzeului

2.  "Casa Mar" - expoziţie "Contribuţia evreilor români la construcţia Statului Israel" (realizată de Comunitatea Evreilor Bucureşti cu sprijinul F.C.E.R)

3.  "Casa Pika" - prezentare audio-vizuală