Publicat: 6 Iulie, 2012 - 10:48
Share
Merge să transmită personal condoleanțe familiilor victimelor din elicopterul prăbușit

 Primul ministru Victor Ponta va ajunge în această dimineață la Școala de Aplicație de la Boboc, pentru a transmite condoleanțe familiilor și colegilor celor patru membri ai echipajului din elicopterul prăbușit. Premierul va fi însoțit de ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu. 

La ora 10.45, primul-ministru Victor Ponta va participa alături de ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, la aducerea unui omagiu în memoria victimelor accidentului de aviaţie petrecut joi dimineaţă, la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc, de lângă Buzău.

Premierul şi ministrul Corneliu Dobriţoiu vor prezenta condoleanţe rudelor victimelor căzute la datorie şi vor discuta cu comandantul bazei militare.