Publicat: 16 Iunie, 2014 - 12:59
Share

Premierul Victor Ponta a anunțat că în cursul zilei de luni a avut o discuție cu ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, concluzia fiind că, pe termen scurt, România are rezervele necesare de gaze pentru a nu se confrunta cu "niciun fel de problemă".

Victor Ponta a subliniat, totodată, în debutul ședinței Biroului Permanent al partidului de luni, că România are nevoie, "mai mult decât orice", de stabilitate pe scena politică.

"Avem obligația guvernării și vedeți că situația din regiune se deteriorează, se opresc gaze. Azi de dimineață am stat cu ministrul Energiei și vreau să dau semnalul că pentru România, pe termen scurt, 6 luni, nu este niciun fel de problemă. Avem rezervele necesare. Cel mai important lucru este, în toată scena politică, să avem stabilitate și predictibilitate și principala responsabilitate privind stabilitatea se îndreaptă către noi. Vreau să vă rog pe toți, în toate structurile pe care le reprezentați, să dați același mesaj, că este o perioadă în care România are nevoie mai mult decât orice de stabilitate", a spus Ponta.

Premierul s-a referit și la ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, afirmând că social-democrații vor încerca să transmită, prin votul lor, tot un semnal de stabilitate.

"Ținând de activitatea Parlamentului, astăzi vreau să dăm un semnal foarte clar, tot în același sens de stabilitate, confirmând în mare parte conducerea BNR, Curtea de Conturi, Televiziunea Română care rămâne pe o propunere făcută de foștii noștri colegi liberali. Ideea principală este de a arăta că vrem să avem independență și la TVR, Radio România și celelalte instituții", a conchis Ponta.