Publicat: 24 Ianuarie, 2012 - 20:36
Share

În seara asta, la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Cristian Diaconescu, am văzut un dictator în delir și nu un președinte, a declarat președintele PSD, Victor Ponta.

 “Alături de mulți oameni în această seară nu am văzut un președinte al României, ci un dictator în delir, a încălcat în această seară din nou Constituția, pentru că știți foarte bine că atunci când schimbi un ministru dintr-un partid cu un ministru din alt partid trebuie să vii în Parlament, și să iei votul Parlamentului, pentru că așa e Constituția”, a spus Victor Ponta, într-o intervenție telefonică la  B1 TV .

 Co-liderul USL a mai declarat că discursul de marți seară a lui Traian Băsescu este “delirul unui om total rupt de realitate”, care în aceste momente de revolte preferă “să stea închis la el în palat păzit de sepepiști”.

 "Mă şochează cel mai tare că mesajele lui Ion Iliescu, al lui Ponta, Antonescu, al fostului colonel Dogaru sunt similare cu ale fostului preşedinte al Republicii Moldova, actual şef al Partidului Comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin", a declarat, Marți seară, șeful statului Traian Băsescu.