Publicat: 16 Februarie, 2015 - 11:19

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu s-a prezentat luni la DIICOT. Se pare că va fi extinsă urmărirea penală în cazul său, în dosarul Romgaz - Interagro, unde este acuuat de abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

Procurorii DIICOT susţin că în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian, şi în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr de şase ordine, respectiv trei memorandumuri. Cei doi foşti miniştri sunt acuzaţi că au avut drept scop sprijinirea intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către omul de afaceri Ioan Niculae

"Demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care SC Interagro SA înregistra o datorie reprezentând circa 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale SNGN Romgaz SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale", arată DIICOT.