Publicat: 18 Septembrie, 2018 - 13:57

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, aflat în vizită în România pentru a participa la Summit-ul Inițiativei celor trei mări.

Cei doi oficiali au avut o discuție cordială, al cărei subiect central a fost pregătirea viitoarei Președinții române a Consiliului Uniunii Europene. Șeful executivului a reafirmat angajamentul său pentru asigurarea unui mandat de succes, orientat către aducerea Uniunii mai aproape de cetățeni și asigurarea unității și coeziunii între statele membre.