Publicat: 17 Septembrie, 2020 - 09:58
Share

Astăzi, 16 septembrie, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, dl. Virgil Popescu, aflat în judeţul Neamţ, a vizitat centrala hidroelectrică Dimitrie Leonida (Stejaru) şi s-a întâlnit, în cadrul unui eveniment aniversar, cu hidro-energeticienii care au participat la construcţia şi punerea în funcţiune a primelor hidro-agregate de la Izvorul Muntelui, acum 60 de ani.

Cu ocazia vizitei la centrală, dl. Bogdan Badea - Preşedintele directoratului Hidroelectrica, i-a prezentat ministrului lucrările efectuate sau în curs de execuţie la unitatea de producţie a energiei electrice, respectiv agregatul 6, complet retehnologizat şi pus în funcţiune în luna martie a.c., staţia de transformare de 220 kV, retehnologizată şi pusă în funcţiune în mai a.c. Dl. Ministru a putut aprecia stadiul lucrărilor la hidro-agregatul 5 aflat, de asemenea, în proces de retehnologizare.

Referindu-se la investiţiile companiei, dl. ministru Virgil Popescu a afirmat: "Sunt alături de Hidroelectrica pe care o consider cea mai bună companie românească, cea mai bună companie a statului român, bijuteria coroanei, cum îi spun eu. Este o companie verde şi îmi doresc să să rămână verde, să producă energie electrică verde, îmi doresc să-şi extindă activitatea şi din zona de producere a energiei electrice hidro să treacă şi în zona eoliană, în zona eoliană on shore şi off-shore din Marea Neagră şi on-shore, în zona solară, în zona de producere de hidrogen curat. Sunt atât de multe lucruri de făcut şi cred că Hidroelectrica are capacitatea şi poate să facă toate acestea."

Reamintim că pentru retehnologizarea CHE Dimitrie Leonida - Stejaru s-a semnat în anul 2015 contractul de lucrări nr.1008/2015 între SPEEH Hidroelectrica SA şi Asocierea Romelectro SA & Litostroj Power doo Slovenia. Contractul, de tip EPC (Engineering, procurement, construction and commissioning) include retehnologizarea tuturor instalaţiilor şi echipamentelor din perimetrul de exploatare Stejaru, respectiv: casa vanelor fluture şi conductele forţate, centrala şi staţiile exterioare din nodul de sistem de 220kV/ 110kV. Costul total de realizare a lucrărilor la cheie este de cca. 75 milioane de euro.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: