Publicat: 11 Septembrie, 2019 - 14:14

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş, va efectua, în zilele de 11 şi 12 septembrie, o vizită în Republica Macedonia de Nord, prilej cu care va avea o întrevedere cu omologul său, Radmila Sekerinska-Jankovska.

Vizita oficialului român în statul partener este prima de la semnarea Protocolului de aderare a Republicii Macedonia de Nord la Tratatul Atlanticului de Nord din 6 februarie 2019, ţara noastră fiind printre primele state aliate care au ratificat documentul.

Agenda de discuţii va cuprinde teme precum perspectivele dezvoltării relaţiilor de cooperare bilaterală în domeniul apărării, securitatea internaţională, măsurile de combatere a fenomenului terorist, precum şi angajamentele celor două state în cadrul iniţiativelor regionale.

De asemenea, discuţiile bilaterale din cadrul vizitei oficiale vor viza etapele parcurse de Republica Macedonia de Nord în procesul de aderare la Uniunea Europeană şi sprijinul acordat de România pe durata deţinerii Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Tag-uri Nume: