25 mai 2022

Vizita oficială a secretarului de stat Simona Cojocaru în Regatul Arabiei Saudite

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, a efectuat, în perioada 23 – 25 ianuarie, o vizită oficială în Regatul Arabiei Saudite, la invitaţia autorităţilor militare de la Riad.

Cu această ocazie, oficialul român a semnat, alături de omologul saudit, dr. Khaled H. Biyari, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Regatului Arabiei Saudite privind cooperarea în domeniul apărării. Documentul este menit să asigure cadrul juridic al cooperării între cele două părţi în domenii de interes reciproc precum pregătire şi educaţie militară, schimb de informaţii, transfer de tehnologie, cercetare şi dezvoltare, telecomunicaţii, servicii medicale, industrie de apărare, istorie militară, arhive, sport şi activităţi culturale.

De asemenea, la invitaţia părţii saudite, demnitarul român a efectuat o vizită la sediul unei companii aparţinând Saudi Arabia Military Industry (SAMI).

Totodată, secretarul de stat a avut o întâlnire cu viceministrul afacerilor externe, Waleed Al-Khuraiji, discuţiile concentrându-se pe cooperarea bilaterală, abordarea situaţiei de securitate în zona Mării Negre şi a Orientului Mijlociu, precum şi efortul celor două ţări de asigurare a stabilităţii la nivel regional.

Biroul de presă