Publicat: 25 Iulie, 2012 - 07:27
Share

Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, se va afla Miercuri, 25 Iulie, într-o vizită de lucru, în judeţul Constanţa. Acesta  se va întâlni cu elevi de la grupurile şcolare din judeţ care nu au promovat bacalaureatul, cu elevii care au luat note mici şi foarte mici în urma Evaluării Naţionale, cu directorii acestor unităţi de învăţâmânt, inspectori şcolari şi părinţi.

În cadrul reuniunii se vor analiza situaţiile care au cauzat procentajul scăzut la examenele naţionale, pe alocuri ajungându-se la promovabilitate 0, propunerile venite din partea comunităţii şcolare şi acelea venite din partea Ministerului Educaţiei. Evenimentul se va desfăşura la Palatul Copiilor din Constanţa, începând cu ora 17.00.

 Cu o ora înainte (16.00), Stelian Fedorca, secretar de stat pentru învăţământ preuniversitar, va susţine o conferinţă de presă pe tema examenului naţional de bacalaureat, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.