Publicat: 18 Martie, 2014 - 20:58
Share


Volkswagen va investi aproximativ 800 de milioane de euro pentru construcția unei fabrici cu 2.300 de angajați în Wrzesnia, Polonia, unde va produce autoutilitara Crafter.

Fabrica va fi amplasată la circa 270 kilometri vest de Varşovia şi va începe producţia în cea de-a doua jumătate a anului 2016.

Investiţiile vor totaliza circa 800 de milioane de euro, relatează Bloomberg.

"Prin decizia de a produce Crafter în Polonia, am aşezat fundaţiile pentru o reorientare strategică a afacerii de vehicule comerciale uşoare. Crafter este foarte bine dotată pentru toate pieţele de creştere din lume", a declarat într-un comunicat Leif Oestling, membru în consiliul de administraţie al Volkswagen.

Vânzările de autoutilitare din Europa au stagnat anul trecut la 1,44 milioane de unităţi, cu 35% sub nivelul din 2007.

Pe lângă investiţia din Polonia, Volkswagen face schimbări şi la fabricile din Germania.

Modelul Porsche Panamera va fi produs la Leipzig începând din trimestrul al patrulea al anului 2016, degrevând fabrica de la Hanovra, care va putea astfel să crească producţia modelului Volkswagen Tiguan.