1 iulie 2022

Volumul „Risipitorul de talent – Ilie Cristoloveanu, pictor şi filolog în România şi SUA” va fi lansat

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Volumul „Risipitorul de talent – Ilie Cristoloveanu, pictor şi filolog în România şi SUA” va fi lansat în prezenţa autorilor

Lect. univ. dr. Mona Momescu şi lect. univ. dr. Eduard Andrei, cadre didactice la Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), îşi vor prezenta publicului volumul „Risipitorul de talent – Ilie Cristoloveanu, pictor şi filolog în România şi SUA”, sâmbătă, 21 mai a. c, în cadrul unui eveniment găzduit de Muzeul de Artă din Constanţa, informează lect. univ. dr. Lelia Rus-Pîrvan, directoarea instituţiei.

Potrivit sursei citate, lansarea va debuta cu o prezentare a lucrării, susţinută, începând cu ora 16.00, chiar de către amfitrioana evenimentului, Lelia Rus-Pîrvan fiind şi cadru didactic tituar la Facultatea de Arte a UOC.

Conform notelor critice prezentate, cartea reconstituie, pentru prima dată de la emigrarea lui Ilie Cristoloveanu (1893-1964) în SUA în 1922, traiectul de viaţă şi activitate al unei personalităţi proteice, care s-a afirmat ca pictor şi filolog. A predat limba română peste două decenii la Universitatea Columbia din New York, consacrându-se în acelaşi timp ca portretist al unor personalităţi politice şi culturale din SUA şi România (Dwight Eisenhower, Herbert Hoover, Regele Carol al II-lea, N. Iorga, G. Enescu, oameni de ştiinţă).

Volumul oferă, în premieră, peste 100 de pagini cu reproduceri de înaltă calitate ale principalelor lucrări din colecţia artistului, donată de văduva acestuia, soprana Olga Cristoloveanu, Muzeului Naţional de Artă al României în 1977 şi descoperite recent, precum şi ale unor documente oficiale şi corespondenţă.

În context, cartea readuce la viaţă flamboaiantul New York al anilor 1920-1940, lumea strălucitoare a diplomaţiei româneşti în SUA, dar şi lungul drum al reîntoarcerii lucrărilor artistului în România în timpul comunismului. În acelaşi timp, este povestea vieţii marcate de momente de tragedie a unei familii exemplare de artişti.

Primul autor, lect. univ. dr. Mona Momescu este cadru didactic la Facultatea de Litere a UOC şi are o îndelungată activitate ca lector de limba şi cultura română la Catedra „N. Iorga”, Universitatea Columbia, New York în timp ce lect. univ. dr. Eduard Andrei, cadru didactic asociat la Facultatea de Arte a UOC, este pictor şi istoric de artă, cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Sursa foto: Universitatea Ovidius din Constanţa