Publicat: 17 Martie, 2019 - 09:03

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au sprijinit cei 800 de concurenţi ai "Crosului pentru Viață" oferindu-le produse pentru refacerea capacității fizice, precum: banane, mare, sucuri naturale, ciocolată, turtă dulce, apă plată, etc. Crosul a avut loc sâmbătă, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (IOR) din București şi a avut ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea mamelor și copiilor aflaţi în situații de risc social.

"Voluntarii au avut astazi o zi plină! Ne-am organizat în două grupuri. O parte am mers la campania de "Depistare a cancerului de col uterin", desfășurată dimineata in Buftea, iar o alta echipa a noastră este prezentă la "Crosul pentru viata" desfășurat de Asociația "Studenți pentru Viață", ȋn parteneriat cu „Pegas Triatlon Club”, unde noi am amplasat un punct de hidrarare pentru alergători oferindu-le produse pentru refacerea capacității fizice. Este modul nostru de a susține viata si a le ajuta pe femeile aflate in criza de sarcina, beneficiare ale acestui cros. Consider că numai unindu-ne fortele si fiind constanti putem schimba cu adevarat ceva. Bine ar fi ca toti cei care isi doresc combaterea avortului sa conlucreze. Nu este usor, este necesar mult sacrificiu si dedicare permanenta, insa numai asa vom vedea rezultate pe termen lung", a spus Danut Pruna, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Tudor Butu, presedintele Pegas Triatlon Club, a declarat: "La fel ca şi anul trecut, ne bucuram de prezenta a peste 60 de voluntari foarte bine pregatiti si foarte implicati activ. Ei au fost indeosebi pe traseu, dar si la punctele de hidratare, iar la punctul de hidratare final avem sustinerea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului".

Fondurile colectate prin organizarea crosului vor fi donate Centrului de consiliere pentru parinti si copii “Sfanta Alexandra imparateasa” in scopul derularii campaniei “Sprijin pentru femeile si familiile aflate in situatie de criza”.

Eliza Clotea, presedintele "Studenti pentru viata" a afirmat: "Oamenii au inteles mesajul vietii, faptul ca ei alearga aici pentru a sprijini femeile aflate in criza de sarcina, faptul ca banutii stransi in urma acestor inscrieri le vor ajuta pe femei sa isi achite consultatiile medicale, sa isi poate procura hainute si alimente pentru copilasi si sa depaseasca situatia dificila in care se afla".

 

În cursă s-au înscris 800 de persoane, pe categorii:
Semimaratonul de 21 de kilometri,
Crosul de 10 kilometri,
Crosul Familiei de 3 kilometri,
Crosul Copiilor, pe distanțe între 200 și 800 de metri.
Câștigătorul secțiunii Semimaraton 21 km a fost Robert Necula, în vârstă de 29 ani, care a câștigat și cursa de 10 km de la ediția din 2018 a "Crosului pentru Viață".

 

Tag-uri Nume: