Publicat: 7 Iunie, 2013 - 23:14

“Trebuie să stimulăm spiritul antreprenorial al tinerilor, inclusiv prin manuale în școli și licee”, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, vineri, în cadrul forumului economic cu tema “Reindustrializarea României. Mediu de Afaceri. Finanțări”, eveniment organizat la Mamaia de revista Finanțe și Afaceri și Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale.

Ministrul Vosganian a arătat că universităţile politehnice şi cele economice vor trebui să-și adapteze curricula şcolară şi numărul de absolvenţi la strategia de reindustrializare a României.

În acest context, ministrul Economiei a explicat necesitatea adoptării unei politici industriale comune la nivelul statelor din Uniunea Europeană, politică care va reduce decalajului economic între țările din fostul bloc socialist și țările din vestul UE. Această politică comună trebuie să fie corelată și armonizată cu politicile de mediu, politica energetică și cu cele privind ajutorul de stat, a apreciat Vosganian.

Acesta s-a referit și la ceea ce reprezintă „Smart Regulation”, concept care urmărește ca viitoarele proiectele legislative să precizeze foarte clar ce impact au ele asupra competitivității economice. În acest fel, s-ar evita apariția unor legi care nu sunt corelate cu politicile industriale. În prezent, cei care inițiază acte normative au obligația să prezinte impactul asupra bugetului. “Trebuie să stabilim avantajele competitive ale României, apoi ce industrii trebuie să finanțăm, prince mijloace și ce trebuie făcut pentru a stimula dezvoltarea anumitor profesii de viitor”, a mai spus Vosganian.

Ministerul Economiei va elabora o strategie de export, care urmărește reorientarea exporturilor în state precum China, India, Indonezia, Vietnam, Brazilia etc. Varujan Vosganian a precizat că prin această strategie va fi definit rolul important al investitorilor români în străinătate, aceștia urmând să consolideze prestigiul țării noastre. „Vom exporta know-how și inițiativă românească. Vom promova instituția investitorului român în străinătate”, a afirmat Vosganian.

La evenimentul “Reindustrializarea României. Mediu de Afaceri. Finanțări” au participat manageri ai unor importante companii de stat din portofoliul Ministerului Economiei, parlamentari, antreprenori, consultanți, avocați, practicieni în insolvență, reprezentanți ai Bursei de Valori București, bancheri și jurnaliști economici.