30 septembrie 2022

Vot negativ în Senat pentru propunerea de modificare a Legii cooperativelor agricole

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La mijlocul lunii mai, atrăgeam atenţia asupra unei propuneri de modificare a Legii cooperativelor agricole prin care se încerca introducerea în rândul membrilor a unor agenţi economici cu profil non agricol (retail, HORECA, asistenţă socială). Iniţiativa a stârnit reacţii adverse din partea unui număr mare de cooperative şi fermieri, culminând cu respingerea proiectului, săptămâna aceasta, de către Senat.

În urma dezbaterilor de la Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală a Senatului, aminteam faptul că, în prezenta formă, Legea cooperativelor agricole prevede obligativitatea ca membrii să fie fermieri activi sau să aibă un anumit cod CAEN autorizat. Iniţiativa legislativă depusă de 7 parlamentari PSD de Olt printre care şi domnul ministru Adrian Chesnoiu (BP141/2022) încearcă extinderea lor la comerţul cu ridicata şi amănuntul, hoteluri şi restaurante, prestatorii de servicii informatice şi de servicii de asistenţă medicală sau socială.

Puneam atunci în discuţie oportunitatea modificărilor, având în vedere faptul că astfel, producătorii şi distribuitorii produselor agricole, persoane juridice distincte şi cu o putere economică disproporţionată, ar deveni membri cu drept de vot ai acestor entităţi juridice iar îndeplinirea condiţiei ca valorificarea în proporţie de minim 50% a producţiei membrilor prin cooperative nu ar fi clară în cazul prestatorilor de servicii.

În urma discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii cooperativelor agricole, a reieşit faptul că acestea nu sunt de acord cu propunerea, peste 60 dintre ele (aproximativ 800 de fermieri) trimiţând şi un punct de vedere ministerului de resort pe această temă.

Aceştia au subliniat faptul că „modificările sunt o reală ameninţare la stabilitatea şi performanţele cooperativelor agricole” care „sunt ale fermierilor, iar rolul lor nu trebuie deturnat de către clienţii sau furnizorii lor”, investiţiile „trebuind să fie realizate de cooperativele fermierilor şi nu de cooperative agricole ale unor entităţi cu activităţi diverse, dar care nu au nimic în comun cu agricultura.”

Salut pe această cale respingerea de către Senat a iniţiativei, în urma analizării de către toate părţile implicate în procesul legislativ, a obiecţiilor înaintate de către aceştia şi implicarea activă a cooperativelor în dezbaterea publică.
Rămân un susţinător al formelor de asociere în agricultură şi al dialogului social, apreciind şi încurajând eforturile producătorilor mici şi mijlocii, în special, de a-şi uni forţele pentru a obţine condiţii comerciale corecte şi oneste în negocierile cu distribuitorii, fără a fi dominaţi de către aceştia.

Declaraţie de presă – deputat USR Daniel Sorin Gheba

Sursa foto cdep