Publicat: 24 Ianuarie, 2013 - 13:32
Share

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti oferă micilor spectatori, sâmbătă 26, respectiv duminică 27 ianuarie, două spectacole dedicate lor: „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart şi spectacolul de balet „Harap Alb”. Astfel, sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 11.00, la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti, copiii pătrund într-o lume magică, în care un prinţ fermecător trebuie să o salveze pe frumoasa lui iubită din palatul unui înţelept. În această aventură specială, el este ajutat de un vânător de păsări simpatic, trebuie să treacă prin încercări grele şi să folosească puterea magică a unui flaut fermecat.
Opera „Flautul fermecat”, ultima operă compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, a fost adaptată pentru copii de către Anda Tabacaru Hogea (regia) şi Adriana Urmuzescu (scenografia), alături de Smaranda Morgovan (coordonarea muzicală). Spectacolul, care a avut premiera în stagiunea trecută, a primit mai multe distincţii importante la Gala Premiilor VIP ale Artelor Spectacolului Muzical pentru Copii 2012 (Premiul pentru Cel mai Bun Spectacol, Premiul pentru Regie – Anda Tabacaru Hogea, Cea Mai Bună Solistă – Cristina Marta Sandu, Cel Mai Bun Solist – Andrei Lazăr). Reprezentaţia de sâmbătă îi va avea ca protagonişti, în rolurile principale, pe Andrei Lazăr (Tamino), Adrian Strezea (Papageno), Rodica Vică (Regina Nopţii), Filip Panait (Sarastro), Cristina Marta Sandu (Pamina), Valentin Racoveanu (Monostatos), Arlinda Morava (Papagena), alături de Angela Stratulat, Georgeta Andrieş şi Andreea Iftimescu (cele trei doamne), Victoria Radu, Raluca Georgescu, Sabina Ştefănescu (cei trei copii), pianistele Lidia Butnariu şi Mădălina Florescu şi flautista Teodora Ducariu.
 Duminică dimineaţă, după ce, sâmbătă, copiii au putut asculta muzică de operă, este rândul iubitorilor de balet să pornească în călătorie, de la ora 11.00, alături de Harap Alb şi voinicii lui, către ţinutul Împăratului Roşu, unde îi aşteaptă încercări dificile. Coregrafa Maria Popa, creatoarea baletului „Harap Alb”, a transpus în paşi de dans celebra poveste a lui Ion Creangă, pe un colaj muzical alcătuit din lucrări semnate de compozitori români precum George Enescu, Paul Constantinescu şi Marţian Negrea, iar scenografia spectacolului este semnată de Andreea Koch:
„Am încercat sa rămânem în atmosfera tradiţiei noastre populare şi să facem cunoscute prin acest spectacol frumuseţile portului popular şi ale cântecelor populare româneşti celor mai mici spectatori, dar şi celor mai mari dintre ei.”, a declarat Andreea Koch.
Distribuţia reprezentaţiei care are loc duminică la Sala Studio reuneşte tineri balerini ai Operei Naţionale Bucureşti, care dau viaţă celebrilor eroi ai poveştii: Andrei Dolcoş (Harap Alb), Sorin Mihai (Împăratul Verde / Împăratul Roşu / Tatăl), Gloria Barbu (Sfânta Duminică, Setilă), Yoshida Shuhei (Calul), David Mannara (Lungilă, Fratele mai mare) şi Lucas Campbell (Fratele Mijlociu), Mariya Lozanova (Fata împăratului), Dana Balint (Gerilă), Alexandru Polihron (Ochilă), Adina Manda (Albina Regina), Marian Horhotă (Spânul), Gabriel Luca (Fomilă), precum şi actorul Iulian Gliţă (Povestitorul). Spectacolul se bucură, de asemenea, de participarea elevilor de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti.
Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Operei Naționale Bucureşti şi online pe http://tickets.operanb.ro/