Publicat: 26 Octombrie, 2018 - 12:00
Share
pentru al nouălea an consecutiv

Xerox își menține poziția de lider global pentru serviciile de management al documentelor (Managed Print Services – MPS), conform celui mai recent  raport al firmei de cercetare și analiză Quocirca. Clasamentul din 2018 marchează cel de-al nouălea an consecutiv în care Xerox este lider pe acest segment. 
„Consecvența cu care Xerox livrează aceste servicii a propulsat compania, din nou, în fruntea acestui clasament,” afirmă Louella Fernandes, associate director, Quocirca. „Rezultatele obținute de Xerox privind suportul pentru mai mulți furnizori, livrările globale, serviciile comprehensive de analytics și raportare, alături de beneficiile dovedite ale tehnologiei ConnectKey, au consolidat poziția de leadership a companiei pe piața de MPS.”

Tehnologia Xerox ConnectKey® conectează lumea fizică cu lumea digitală și transformă echipamentele tradiționale de imprimare în asistenți pentru birou conectați și inteligenți, care se adresează nevoilor în schimbare ale locurilor de muncă moderne. Portofoliul personalizat de fluxuri de lucru automatizate, funcțiile rapide de acces la cloud, tehnologiile pentru mobilitate, aplicațiile personalizate și funcțiile de securitate pe mai multe niveluri sprijină optimizarea productivității, eficienței și securității datelor utilizatorilor.

Îi ajutăm pe clienți să își atingă obiectivele strategice
Clienții Xerox MPS descoperă în fiecare zi modurile concrete prin care managementul documentelor îi sprijină în atingerea obiectivelor strategice. În cazul companiei Goldcar, liderul pieței de închirieri auto din Spania și Portugalia,  serviciile MPS i-au ajutat să își crească nivelul flexibilității și să scadă costurile pentru a-și putea îndeplini obiectivele de extindere și creștere organică.

„Serviciile Xerox MPS ne-au oferit viteza și flexibilitatea de care aveam nevoie pentru a ne putea extinde operațiunile, precum și controlul și optimizarea costurilor care să ne ajute în activitățile zilnice,” declară César López, Director Tehnologie, Goldcar. „De asemenea, MPS ne permite să ne consolidăm angajamentul pentru sustenabilitate și responsabilitate socială corporativă, ajutându-ne să descoperim operațiunile de imprimare inutile și să reducem volumul total de hârtie utilizat.”

Ofertele Xerox de MPS se adresează nevoilor complexe ale companiilor de toate dimensiunile, de la corporații la IMM-uri, care fac tranziția de la hârtie la digital. Tehnologii precum platforma Xerox DocuShare® îndeplinesc nevoi esențiale ale biroului modern: munca din afara biroului, colaborarea, managementul intuitiv al datelor și automatizarea proceselor care consumă mult timp. Instrumente precum serviciul Xerox de User Analytics oferă informații valoroase privind utilizarea echipamentelor de imprimare pentru a identifica oportunitățile de transformare digitală a automatizării.

Securitatea datelor și documentelor este un element esențial al ofertei Xerox de MPS, după cum arată și raportul Quocirca, “Xerox dispune de un set robust de servicii și instrumente de securitate, care sunt vitale pentru contractele de MPS. Abordarea pe mai multe niveluri a securității include servicii de evaluare, dezvoltarea politicii de securitate, remedierea problemelor, respectarea politicilor de securitate și procese de audit și monitorizare.”  

„La Xerox, ne-am luat angajamentul de a le oferi clienților instrumentele și suportul de care au nevoie pentru a începe sau pentru a-și continua tranziția către fluxurile de lucru digitale,” explică Tracey Koziol, vice-președinte senior, Global Offerings, Xerox. „Suntem extrem de mândri să fim, din nou, recunoscuți drept lider global pe segmentul MPS și vom continua să ne ajutăm clienții să își crească nivelul de eficiență și productivitate și să își micșoreze costurile.”

Raportul Quocirca oferă, de asemenea, o evaluare independentă a unui număr de furnizori de servicii MPS și evidențiază principalele tendințe ale industriei în baza unei cercetări de piață. Iată câteva dintre observațiile incluse în raport: 

•    Extinderea contractelor de MPS pentru a include servicii pentru fluxurile de lucru digitale poate ajuta business-urile să își crească nivelul de eficiență și productivitate. În total, 84% dintre organizații au implementat procese digitale care nu folosesc hârtie.
•    MPS este un element cheie pentru accelerarea transformării digitale, prin implementarea digitalizării și automatizării fluxurilor de lucru.
•    Calitatea și securitatea serviciilor sunt principalele motive pentru adoptarea MPS.
•    Aproape jumătate (49%) dintre organizații confirmă că securitatea imprimării este importantă pentru strategia globală de securitate a informațiilor.

Xerox este unul dintre liderii tehnologiei care inovează modul în care lumea comunică, se conectează și lucrează. La Xerox, înțelegem care este esența transmiterii informației și toate formele pe care le ia aceasta. Susținem integrarea hârtiei cu mediul digital. Ne-am adaptat cu succes la cerința în creștere pentru mobilitate și la nevoia interconectării sferei profesionale cu cea personală. În fiecare zi, tehnologiile noastre inovatoare de imprimare și soluțiile inteligente pentru locul de muncă ajută utilizatorii să comunice și să lucreze mai eficient. Aflați mai multe pe www.xerox.com.

 

Tag-uri Institutii: