4 octombrie 2022

Zi solicitantă pentru pompierii militari din întreaga ţară

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În cursul zilei de ieri (02.08.2022), salvatorii au gestionat 1.732 situaţii de urgenţă, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Astfel, 1.421 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situaţii fiind înregistrate în zona Bucureşti-Ilfov (318 cazuri), urmată de judeţele Mureş (70 cazuri), Timiş (67 cazuri) şi Constanţa (67 cazuri).

În afara acestor situaţii, pompierii au intervenit pentru stingerea a 117 incendii, precum şi în cazul altor 205 intervenţii în sprijinul comunităţilor.

Din totalul celor 117 incendii care au avut loc ieri la nivel naţional, 67 de intervenţii au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetaţie uscată), fiind afectate 311 ha de teren.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 3 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma acestor evenimente, 2 persoane şi-au pierdut viaţa, în judeţul Constanţa şi municipiul Bucureşti.

De asemenea, în perioada de referinţă, pe timpul misiunilor desfăşurate, pompierii au salvat nouă persoane aflate în dificultate.

În ultimele 24 de ore au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populaţiei, prin sistemul RO-ALERT, privind prezenţa animalelor sălbatice,în judeţele Argeş (1), Covasna (5) şi Prahova (2).

Dintre misiunile cele mai solicitante, amintim:

* Salvatorii vâlceni au fost solicitaţi, ieri dimineaţa, să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o pensiune în localitatea Brezoi. Echipajele de intervenţie, ajunse la locul solicitării, au constatat că arderea se manifesta la parterul clădirii, în camera centralei termice. Prin intervenţia promptă a pompierilor, au fost salvate 20 de persoane rămase izolate pe balcoanele pensiunii, din cauza degajărilor mari de fum acumulat pe casa scării. În timpul misiunii de stingere, colegii noştri au acordat asistenţă medicală de urgenţă pentru 14 copii, ulterior aceştia fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale de specialitate. După aproximativ două ore de luptă continuă cu flăcările, incendiul a fost lichidat.

Pentru acoperirea în cele mai bune condiţii a misiunilor din dinamică, 324 de pompieri salvatori şi 219 de mijloace tehnice se află la graniţa cu Republica Moldova şi Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, evoluţia situaţiei din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operaţional Naţional al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.

Nu uitaţi! Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro

Sursa foto ambulantaiasi