Publicat: 12 Februarie, 2014 - 09:43

Bursa de Valori Bucureşti (“BVB”), Raiffeisen Bank şi Fondul Proprietatea (“Fondul”) au organizat pe 5 şi 6 februarie prima ediţie a Zilelor Româneşti ale Investitorilor desfăşurată în New York City, SUA. Evenimentul, conceput să ofere investitorilor americani o mai bună perspectivă a oportunităţilor de investiţii din România, a pieţei de capital româneşti şi a celor mai importante companii ale acesteia, a atras peste 80 de participanţi din partea a 45 de fonduri de investiţii, reprezentând împreună active sub administrare în valoare de 900 de miliarde USD.

Participanţii au asistat la prezentări susţinute de reprezentanţii Guvernului României, Băncii Naţionale a României (“BNR”), Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice, Departamentului pentru Energie, Autorităţii de Supraveghere Financiară (“ASF”) şi ai Consiliului Fiscal, precum şi la prezentări din partea Fondului Proprietatea, Raiffeisen Bank şi BVB. Evenimentul a inclus, de asemenea, 108 înâlniri separate între investitori şi managementul de top al unor companii româneşti listate pe BVB sau care fac parte din portofoliul Fondului: OMV Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica, CE Oltenia, BRD, Electrica, SIF5 Oltenia şi Transgaz.

Greg Konieczny, Manager de Fond al Fondului Proprietatea, a declarat: “Interesul puternic pentru acest eveniment în rândul investitorilor cheie de pe Wall Street dovedeşte că, prin eforturi educaţionale focalizate, am reuşit să îmbunătăţim vizibilitatea pieţei din România ca o oportunitate de investiţii foarte atractivă în regiunea Europei Centrale şi de Est. Structura actuală a acţionariatului Fondului Proprietatea este dovada că această oportunitate există. Fondul a atras peste 1,6 miliarde USD din partea investitorilor străini de la listarea sa pe bursa din Bucureşti, în ianuarie 2011. Acest succes a fost rezultatul unor eforturi concentrate pe pieţe cheie, şi am călătorit în jurul lumii promovând Fondul şi piaţa din România în rândul unui public numeros. Credem, de asemenea, că facilitarea accesului companiilor româneşti la o bază importantă de investitori americani nu poate avea decât un efect benefic asupra dezvoltării pieţei locale. În plus, companiile care se pregătesc pentru listare anul acesta au o ocazie excelentă să îşi prezinte povestea investiţională în faţa unei audienţe sofisticate.”

James Stewart, Vicepreşedinte al Raiffeisen Bank, responsabil pentru Divizia de Pieţe de Capital, a declarat în discursul de bun venit că această zi a investitorilor era mult aşteptată. “România este o ţară care se bazează practic în proporţie de 100% pe împrumuturi bancare pentru finanţarea economiei locale. Acest lucru reprezintă un risc sistemic care trebuie contrabalansat prin extinderea şi dezvoltarea pieţelor de capital din România. Am început să observăm această dezvoltare în urmă cu doi ani, când statul român a început să vândă o parte din activele sale prin intermediul pieţei de capital şi cu ajutorul unor investitori strategici. Suntem încrezători că dezvoltarea va continua şi va accelera, pe măsură ce România elimină barierele care reprezintă în prezent un impediment.”

Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski, a declarat: “Piaţa de capital din România are nevoie de investitori instituţionali şi de reţeaua globală a acestora pentru lichiditate şi dezvoltare. Dacă aceştia investesc acum, vor fi primii care vor beneficia de creşterea pieţei, pentru că noi îndrăznim să transformăm Bursa de Valori Bucureşti într-un centru financiar al Europei de Sud-Est. Primul pas în reforma pieţei ar fi eliminarea a opt bariere care stau în prezent în calea dezvoltării pieţei locale. Aceste bariere şi soluţiile pentru a le îndepărta vor fi prezentate într-o conferinţă comună BVB, BNR şi ASF pe 12 februarie.”