Publicat: 14 August, 2019 - 14:03

Premergător şi pe timpul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, efectivele inspectoratului desfăşoară o serie de activităţi menite să asigure, pe lângă protecţia şi siguranţa cetăţenilor, evitarea producerii unor evenimente ce ar putea prejudicia viaţa şi bunurile comunităţii.

Premergător acestei perioade, inspectorii de prevenire au derulat, la nivel judeţean, acţiuni de îndrumare şi control, în vederea depistării şi înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu, la structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare (hoteluri, vile, moteluri, pensiuni turistice şi agroturistice, cabane) precum şi în spaţii cu aflux mare de persoane (mall-uri).

La nivelul judeţului Prahova, zilnic, peste 200 de pompieri cu 73 mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii.

Totodată, 67 pompieri militari vor asigura măsurile specifice de protecţie a comunităţilor pe timpul desfăşurării slujbelor religioase la 17 biserici şi mănăstiri din judeţul Prahova.

Echipajele de salvatori din subunităţile operative ale I.S.U. Prahova au derulat 224 de acţiuni de recunoaştere la toate categoriile de obiective pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularităţile fiecărei clădiri şi prelucrarea personalului angajat asupra asigurării intervenţiei imediate în caz de incendiu, până a sosirea echipajelor specializate de stingere.

Având în vedere că, în această minivacanţă, mulţi dintre cetăţeni vor alege să-şi petreacă timpul liber cu precădere în zonele turistice, pentru ca distracţia să nu fie tulburată de evenimente deosebite, cu urmări grave asupra populaţiei sau mediului înconjurător, I.S.U. Prahova recomandă respectarea cu stricteţe a regulilor de apărare împotriva incendiilor:

- se interzice aprinderea focurilor în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii şi lăsarea nesupravegheată a acestora;
- focul poate fi aprins doar în spaţii special amenajate şi indicate prin panouri avertizoare, iar la plecare trebuie stins;
- copiii nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi în apropierea focului;
- este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse;
- instalarea corturilor, autoturismelor şi suprafeţelor de picnic este interzisă în afara locurilor de campare;
- în spaţiile de cazare nu se vor utiliza aparate electrice defecte sau neomologate, iar lăsarea lor nesupravegheată, este interzisă;
- la cazare, turiştii sunt obligaţi să se informeze despre modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu;
- fumatul trebuie evitat în locurile în care acesta nu este permis sau în locurile care nu sunt amenajate corespunzător, cu scrumiere amplasate la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile.

Totodată, răspunsul la eventualele urgenţe medicale va fi asigurat prin intermediul celor 10 echipaje de pompieri SMURD disponibile zilnic, care vor asigura primul ajutor medical calificat, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple.

Echipajele de intervenţie vor asigura misiunile specifice, în sistem integrat, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu cei din cadrul autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care vor fi organizate evenimente publice de amploare.

 

Tag-uri Institutii: