24 octombrie 2021

Ziua Bibliotecarilor din România sărbătorită prin activităţi online la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Începând cu anul 1995, la iniţiativa UNESCO, în întreaga lume se marchează în data de 23 aprilie Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Plecând de la premisa că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a bibliotecarilor, în 1998, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România a adăugat la Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor din 23 aprilie şi Ziua Bibliotecarului din România decretată legal prin HG nr. 293/14.04.2005. Aceste două evenimente, gândite ca un tot unitar, au drept scop promovarea lecturii, a cărţilor şi a nobilei profesii de bibliotecar. Cu aceste două prilejuri se organizează în toate bibliotecile din România evenimente dedicate ce se desfăşoară sub deviza „Lectura pentru toţi”.

Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană ,,Lucian Blaga” Alba sărbătoresc anual în data de 23 aprilie, Ziua Bibliotecarilor din România, printr-o serie de evenimente specifice. La data de 23 aprilie 2021, cele două instituţii vor aniversa din nou bibliotecarul şi cartea dar de data aceasta printr-o serie de evenimente ce se vor desfăşura online. Dintre acestea amintim: mesajul oficialităţilor cu prilejul Zilei Bibliotecarului din România, conferinţa cu bibliotecarii din judeţul Alba pe tema „Rolul animaţiei de bibliotecă în atragerea noilor categorii de cititori” (pe platforma ZOOM), o nouă ediţie a Interviurilor Bibliotecii ce-l vor avea ca invitat pe domnul Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, expoziţii de carte, recomandări de carte şi reviste şi prezentarea unor biblioteci din judeţul Alba prin intermediul unor colaje de fotografii.

Toate aceste activităţi vor putea fi vizionate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba (www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaLucianBlagaAlba), în data de 23 aprilie 2021, în intervalul orar 8:00 – 19:00.

Proiectul face parte din Programul 4 IDENTITATE ŞI VALORI CULTURALE/4.7 Zile speciale – Ziua Bibliotecarului din România, proiect aprobat în cadrul Programului managerial pentru perioada 2021-2024.