Publicat: 31 Iulie, 2019 - 13:54

Cancelaria Prim-Ministrului, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Romi, al Departamentului de Relații Interetnice, al Centrului Național de Cultură a Romilor, al Muzeului Național al Țăranului Român, al Asociației Șukar Manuș și al Asociației Meșteșugarilor și Comercianților Tradiționali Romi, organizează un eveniment dedicat Zilei Europene de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor la București, în perioada 2 – 4 august 2019.
Avem deosebita plăcere să vă invităm la evenimentul de comemorare pentru a aduce un omagiu victimelor Holocaustului săvârșit de regimul nazist și de alte regimuri și aliați ai acestora asupra Romilor.

În noaptea de 2 spre 3 august 1944, regimul nazist a procedat la exterminarea romilor din lagărul Auschwitz și au fost uciși 2.897 de femei, bărbați și copii romi. Data de 2 august a fost proclamată de Parlamentul European drept Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor. 

Programul evenimentului

Vineri, 2 august

Între orele 10:00 – 11:00 va avea loc depunerea de coroane la Memorialul Victimelor Holocaustului din România (strada Ion Brezoianu, București) unde vor fi prezenți reprezentanți ai: Guvernului României - Cancelaria Prim-Ministrului, Agenției Naționale pentru Romi, Departamentului pentru Relații Interetnice, Centrului Național de Cultură a Romilor, Muzeului Național al Țăranului Român, Asociației Meșteșugarilor și Comercianților Tradiționali Romi, și ai Asociației Social Roma Şukar Manuș. 

Între orele 12:00 – 14:00 se va desfășura evenimentul de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor, organizat la Muzeul Național al Țăranului Român, sala Acvariu.

11:30     Conferință de Presă
12:00 – 12:30    Sesiunea de deschidere:
-    Intonarea imnului național al României și a imnului Romilor;
-    Moment de reculegere;
-    Prezentarea semnificației zilei de 2 august și moderarea evenimentului, Norica Costache – consilier CNCR.

12:30 – 13:00    Alocuțiuni ale supraviețuitorilor romi.

13:00 – 14:00    Alocuțiuni ale:
-    Virgil Ștefan Nițulescu – Gazdă, Director MȚR;
-    Guvernului României - Cancelaria Prim-ministrului;
-    Agenției Naționale pentru Romi;
-    Departamentului pentru Relații Interetnice;
-    Centrului Național de Cultură a Romilor.

De asemenea, în perioada 2 – 4 august 2019, între orele 10 și 18, va avea loc în curtea Muzeului Național al Țăranului Român, un târg cu meșteri și meșteșugari romi. Argintari, căldărari, rudari, anticari și negustori vor veni cu obiecte frumos meșteșugite, numai bune de admirat și cumpărat. Nu vor lipsi bucatele specifice și portul tradițional rom.

Intrarea este liberă!