Publicat: 27 Mai, 2014 - 07:00
Share
Ziua Europeană a Parcurilor 2014

În acest an, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva celebrează "Ziua Europeană a Parcurilor", în cadrul unui eveniment complex, organizat în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din Timişoara (USAMVBT), care va avea loc, în data de 29 mai 2014, în clădirea Rectoratului USAMVBT-Aula Magna, Calea Aradului nr.119, Timişoara, începând cu ora 09:00.

La lucrările conferinţei vor fi prezenţi ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, directorul general al ROMSILVA, Adam Crăciunescu, rectorul USAMVBT, Paul Pârşan, precum şi reprezentanţi ai parcurilor naturale şi naţionale din ţările învecinate, Serbia şi Ucraina.

Manifestarea dedicată Zilei Europene a Parcurilor 2014 va include o serie de prezentări de specialitate şi dezbateri tematice, precum şi o expoziţie, prin intermediul căreia, cei prezenţi vor putea să admire fotografii cu peisajele unice din parcurile naţionale şi naturale, peisaje care prezintă ecosisteme naturale deosebite şi specii protejate, precum şi aspecte din activitatea cotidiană a comunităţilor locale care păstrează şi în zilele noastre tradiţii şi meşteşuguri străvechi, ce fac dovada legăturii dintre natură şi om.

Organizat sub deviza "Parks for Nature. Parks for Well-Being. Parks for Peace"/ "Parcuri pentru natură. Parcuri pentru prosperitate. Parcuri pentru pace", propusă de iniţiatorul Zilei Europene a Parcurilor - Federaţia EUROPARK, evenimentul îşi propune, pe de o parte, să ilustreze importanţa ariilor naturale protejate, precum şi colaborarea transfrontalieră dintre parcurile naţionale şi naturale din România şi cele din ţările vecine (Serbia, Ungaria, Ucraina), demonstrând astfel, o dată în plus, faptul că biodiversitatea nu are graniţe şi necesitatea conservării acesteia are dimensiune globală, iar pe de altă parte, să scoată în evidenţă eforturile financiare, organizatorice şi materiale ale ROMSILVA, pentru asigurarea unei administrări durabile a celor 22 de parcuri naţionale şi naturale.

Evenimentul dedicat Zilei Europene a Parcurilor 2014 este organizat în cadrul proiectului GEF-UNDP "îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de arii naturale protejate din Munţii Carpaţi", proiect Implementat de ROMSILVA, împreună cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP).

Programul acestei manifestări:

Joi, 29 mai 2014 
 
- 09.00 - 11.00 - Vizitarea expoziției de fotografii din parcurile naționale și naturale
- 12.00 - 13.00 - Deschiderea lucrărilor 

- Alocuţiuni:
Paul PÂRȘAN – Rector, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României”;
Adam CRĂCIUNESCU - Director General, Regia Națională a  Pădurilor – Romsilva;
Dan MUNTEANU - Președinte, Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Academia Română;
Srdjan STEFANOVIC - Director, Parcul Național Djerdap - Serbia;
Pirjak LASZLO - Director, Parcul Național Koros Maros - Ungaria;
Attila KORODI - Ministru, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. 

- 13.00 - 14.00 - Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Prof. Dr. Ing. Nicolae DONIȚĂ

- 14.00 – 15.00 - Conferință de presă;

- 15.00 – 17.00 -  Sesiune de prezentări

- Alocuţiuni: 
Dan STĂNESCU - Președinte, Subcomisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Academia Română, Filiala Timișoara; Zeno OARCEA;
Marian JIPLEA - Director, Parcul Natural Porțile de Fier și Srdjan STEFANOVIC - Director, Parcul Național Djerdap;
Paul HAC - Director, Parcul Natural Lunca Mureșului și
Pirjak LASZLO - Director, Parcul Național Koros Maros;
Alexandra GHENEA – Task Leader, UNDP România.