Publicat: 19 August, 2019 - 13:28

Vineri, 30 august 2019, începând cu ora 16,00, în Sala de Conferinţe a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu prilejul celebrării Zilei Limbii Române, va avea loc un eveniment menit să (re)aducă în atenţia publicului italian şi românesc din zonele adiacente Veneţiei opera pentru copii şi adolescenţi a unuia dintre cei mai importanţi scriitori români: Mihail Sadoveanu. Lucrarea selectată pentru acest proiect cultural este «Dumbrava minunată», operă a unui clasic al literaturii române care tratează într-o manieră realist–fantastică tema copilăriei. Evenimentul este destinat copiilor şi adolescenţilor români şi italieni din regiunea Veneto, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, care sunt interesaţi de literatura română.
Proiectul a fost demarat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi este realizat cu susţinerea Centrului Naţional al Cinematografiei şi colaborarea doamnei profesor Mihaela Creţan, cadru didactic al Institutului Limbii Române ce predă limbă, cultură şi civilizaţie românească în Italia. Partenerul instituţional în organizarea acestui eveniment cultural, Centrul Naţional al Cinematografiei, a venit în sprijinul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică prin acordarea dreptului de difuzare a filmului de lung metraj «Dumbrava minunată» (1980, regia Gheorghe Naghi).
În prima parte a manifestării culturale, copiii vor citi pasaje semnificative din «Dumbrava minunată», cunoscuta povestire a lui Mihail Sadoveanu. Această etapă a proiectului se va derula în colaborare cu doamna profesoară Mihaela Creţan, care se va ocupa de selectarea pasajelor semnificative din nuvela menţionată şi va coordona desfăşurarea lecturării fragmentelor sugestive. Această primă componentă a manifestării va oferi tinerilor participanţi, îndeosebi celor care încă nu au parcurs nuvela, posibilitatea de a se familiariza cu conţinutul povestirii sadoveniene.
În a doua parte a manifestării culturale, va fi proiectată în Sala de Conferinţe a Institutului pelicula omonimă, «Dumbrava minunată» (1980, regia Gheorghe Naghi), film produs de Centrul de Producţie Cinematografică Bucureşti – Casa de Filme Unu, scenariul fiind o adaptare după nuvela sadoveniană datorată îndrăgitei actriţe Draga Olteanu Matei.
Manifestarea culturală este menită să marcheze Ziua Limbii Române şi este organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Centrul Naţional al Cinematografiei, cu participarea comunităţii româneşti din Regiunea Veneto.