Publicat: 3 Mai, 2019 - 09:57

Mesajul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu ocazia zilei mondiale a libertăţii presei

Stimaţi ziarişti,

Un reputat jurnalist american scria cu ani în urmă că dacă dintr-o clădire în flăcări ies ţipând de spaimă mii de inşi, iar alţi câţiva încearcă să intre, aceştia din urmă sunt precis ziariştii.

Concluzia e că sunteţi niţel nebuni, dar democraţia se sprijină, necondiţionat, pe vorbele şi scrierile voastre. Sunteţi frumoşii nebuni ai societăţii şi lumea ar fi de neimaginat fără voi. Bine au spus că e mai uşor fără guvern decât fără presă şi vă confirmă asta un fost şef de guvern. Unul care vă poate oricând trage la răspundere pentru părul alb din dotare.

Noi, românii, am avut, până la căderea comunismului, o relaţie foarte specială cu presa, după cum ne amintim. Am avut gazetele partizane şi certăreţe, intens satirizate de nenea Iancu. Am avut mari ziarişti întemniţaţi în puşcăriile carliste ori comuniste pentru delict de opinie. Am avut, până târziu, la sate şi prin mahalalele oraşelor bătrânul difuzor monocanal contectat la staţia comună de radioficare, am avut "tranzistoarele" japoneze ori nemţeşti care ajungeau pe sub mână la noi, pe când alţii ajungeau pe Lună. Am avut televizoarele alb-negru care ne scoteau sufletul alergând după lămpi de schimb, am avut antenele pentru bulgari, sârbi sau unguri, care lichidaseră stocurile ligheanelor de aluminiu din comerţ.

Pe vremea lui Nea Nicu am dezvoltat o tehnică unică de a citi ziarele şi revistele, de la coadă la cap, pentru că primele pagini erau mereu dedicate partidului şi măreţului cârmaci. Când nu se citeau în diagonală, ziarele se citeau printre rânduri, ca să se descifreze tâlcuri ascunse în articolele politice. Şi am mai fost printre puţinele popoare care urmăreau presa pe furiş, cu urechea lipită de difuzor, mă refer, desigur, la Europa liberă ori Vocea Americii sau BBC. O operaţiune care te putea aduce în ancheta Securităţii dacă aveai vecini prea vorbăreţi.

Nu e de mirare că, în compensaţie, după căderea comunismului, timp de câţiva ani buni, România a fost ţara cu cel mai mare consum de presă probabil din întreaga lume.

Din păcate, azi, de ziua voastră, dragi ziarişti, constatăm contrariul: am ajuns ţara din care ziarele aproape au dispărut, avem o stranie inflaţie de televiziuni de ştiri, nu mai există săptămânale generaliste, în schimb şi-au descoperit vocaţie de jurnalişti cetăţeni specializaţi mai degrabă în trageri de noapte, filaj şi operaţiuni sub acoperire.

Pe la începutul secolului 16, Papa dispusese ca toate textele de presă să fie supuse controlului bisericii înaintea publicării, una dintre primele manifestări ale cenzurii. Cinci sute de ani mai târziu, am uneori neplăcutul sentiment că metoda se mai păstrează, ici-colo.

O ţară cu o presă slăbită e o ţară vulnerabilă, iar acest lucru e mai grav decât căderea bursei sau o epidemie. Iar dacă presa românească e momentan slăbită, nu e pentru că s-a nimerit, ci pentru că s-a dorit.

Ne amintim cum, după izbucnirea crizei economice mondiale, statele democrate au alocat ajutoare financiare consistente trusturilor de presă greu lovite, pentru a le ajuta să supravieţuiască. Nimic similar la noi, din nefericire. Nu există trust românesc de presă care să se fi extins în afara ţării, cum se întâmplă în alte state foste comuniste precum Polonia sau Cehia; de fapt, abia dacă mai există trusturi româneşti în interiorul ţării noastre. De câte ori se stinge un organ de presă, memoria internetului devine şi ea mai săracă, iar faptele trecutului se estompează şi ele, în mare măsură. E trist, e regretabil, e nedrept.

Va trebui ca, dincolo de vorbe frumoase, să ne gândim curând la modalităţi concrete prin care să sprijinim mass-media şi să îi redăm forţa de odinioară. Nu de alta, dar nu aş vrea să ajungem cândva să ne fixăm iar antenele pe bulgari sau sârbi şi radiourile pe posturi străine, ca să putem avea parte de informaţii cât de cât corecte şi oneste.

Daţi-mi voie să vă urez în final un sincer "La mulţi ani!" de ziua voastră şi să vă rog să rămâneţi mereu frumoşii nebuni ai societăţii. Sunteţi enervanţi, sunteţi agasanţi, dar sunteţi ultima redută a democraţiei, sunteţi de neînlocuit şi avem mare nevoie de voi.

Călin Popescu - Tăriceanu
Preşedinte ALDE

Tag-uri Nume: