28 septembrie 2021

Ziua Naţională a Constructorului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Anghel Saligny, inginerul constructor care a transformat infrastructura din România, a ajuns proiect electoral!

Pe 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, sărbătorim în România una dintre cele mai importante meserii din lume, fără de care nu am avea clădiri rezidenţiale sau sedii de instituţii publice, nici căi ferate, drumuri sau poduri. Totul, în jurul nostru, se leagă de constructori – o profesie pe cât de dificilă, pe atât de admirabilă, care, se poate spune fără urmă de îndoială că stă la baza dezvoltării întregii societăţi omeneşti.

Instituită prin Legea nr. 350/2018, Ziua Naţională a Constructorului este momentul în care le aducem un omagiu celor ce au dezvoltat, la propriu, România. Inginerilor constructori, proiectanţilor, muncitorilor din construcţii care, umăr lângă umăr, au schimbat soarta localităţilor şi a comunităţilor româneşti.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de parlamentari social-democraţi, printre care m-am aflat şi eu, şi a fost adoptată de Senat la 10 octombrie 2018, iar de Camera Deputaţilor – la 28 noiembrie 2018, legea intrând în vigoare la 6 ianuarie 2019.

Data de 14 septembrie aminteşte de ziua în care, în anul 1895, a fost inaugurat Podul ”Regele Carol I”, redenumit ulterior „Anghel Saligny”, după numele proiectantului şi executantului celei mai mari construcţii de profil la acea dată din Europa şi a treia din lume. Podul, construit într-un interval de numai cinci ani, la 30 de metri deasupra Dunării, a asigurat legătura dintre Bucureşti şi Constanţa şi a scos din izolare zone întinse. Pentru acest pod peste Dunăre s-au cheltuit 35 milioane de lei aur, fiind în prezent monument istoric.

Acum, la 126 de ani distanţă, suntem în impas în domeniul construcţiilor. Numele lui Anghel Saligny a ajuns să fie folosit, fără niciun drept, ca acoperire pentru interesele unui partid aflat la guvernare şi – în special – ale unui candidat la o funcţie efemeră de conducere din formaţiunea politică pe care acesta o reprezintă.

Domeniul construcţiilor este în declin, în special din cauza creşterii alarmante a preţurilor la materialele de construcţii. Documentaţiile pentru licitaţii trebuie reevaluate în conformitate cu aceste majorări de tarife, pentru că, altfel, există riscul pierderii de fonduri externe destinate unor obiective de interes public – din infrastructura rutieră, feroviară, socială, culturală şi aşa mai departe.

Şi nu numai atât. Există riscul ca – din nou – să asistăm la un nou exod al specialiştilor din domeniu, iar România să fie obligată să importe tot mai mult forţă de muncă din state mai sărace decât ţara noastră.

14 septembrie 2021 – Ziua Naţională a Constructorului – ar trebui să fie motiv de sărbătoare.

Din nefericire, fără o politică eficientă din punct de vedere economic şi îndeosebi fiscal, domeniul construcţiilor va continua să se afunde pe o pantă descendentă, care implică riscuri, falimente şi, nu în ultimul rând, şomaj.

Rodica Paraschiv, deputat PSD
14 septembrie 2021
Declaraţie de presă – deputat PSD Rodica Paraschiv