29 septembrie 2022

Ziua Porților Deschise dedicată copiilor la Ambasada României în Italia

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ambasada României în Italia a organizat, la 17 septembrie a.c., Ziua Porților Deschise dedicată copiilor. Zeci de copii au luat parte la o serie de ateliere de creație, educative sau care încurajează aptitudini artistice, cu sprijinul unui colectiv dedicat de profesoare afiliate rețelei de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR). Astfel, pe parcursul a zece ore, fără întrerupere, s-au desfășurat o serie de ateliere captivante.

Pe rând, copiii au intrat în lumea fabulelor, au urmărit un scurt fragment din dramatizarea poveștii “Cei trei purceluși” și au mânuit marionete construite din material reciclabil de către copiii de la Școala Populară ARPRO, improvizând sau repetând și ei unele dintre replici. În cadrul unui alt atelier de teatru, copiii au învățat să interpreteze un rol și să intre în pielea personajelor din ”Justiție”, de I.L. Caragiale.

Apoi, copiii au fost ghidați în explorarea și recunoașterea emoțiilor primare. Fiecare copil a avut ocazia să-și analizeze emoțiile prin jocuri și desene, să empatizeze cu emoțiile celorlalți cu ajutorul unui joc de rol și să le gestioneze mulțumită comunicării.

Pe parcursul zilei au fost organizate, de asemenea, mai multe ateliere de muzică, în care copiii au interpretat melodii populare românești sau au fost inițiați în metoda Cantus Mundi pentru învățare a muzicii, reușind să descifreze simple partituri muzicale cu ajutorul instrumentelor Boomwhackers și executând jocuri ritmice cu ajutorul instrumentelor de percuție Orff.

Atelierele de cusut în puncte pe carton cu găuri sau pe etamină, realizând un model simplu, geometric din albumul de cusături populare, au stârnit, de asemenea, interesul celor mici. Activitățile au continuat cu ateliere de pictură, scriere caligrafică, recitare, scriere creativă și dansuri populare.

Toate aceste activități au fost posibile prin implicarea și dedicarea profesorilor afiliați rețelei din Italia a cursurilor de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, program derulat de Ministerul Educației Naționale și Institutul Limbii Române care are ca scop promovarea limbii române în afara granițelor (Carmen Bălan, Cătălina Bîrdea, Manuela Ghiurcă, Luminița Gugianu, Angela Nicoară, Lucia Ileana Pop, Valentina Popa, Claudia Rojog, Nina Toma, Liana Delia Vasile, Simona Vasile), precum și profesorilor voluntari de la Școala Populară ARPRO.

La finalul activităților, copiii au primit diplome de merit din partea ambasadorului României, Gabriela Dancău, și un mic cadou pus la dispoziție de Reprezentanța Comisiei Europene de la Roma.

Evenimentul a avut ca obiectiv principal popularizarea printre familiile de români stabiliți în Italia a cursului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, precum și a altor activități care promovează, în mod creativ, învățarea sau aprofundarea limbii române de către cei mici. Aflată la prima ediție, acțiunea s-a bucurat de prezența a numeroși cetățeni români, unii dintre ei făcând parte din familii mixte, care au dorit să afle detalii despre participarea la cursurile LCCR, extinderea rețelei LCCR și activitatea Ambasadei, în general.
În încercarea de a aduce Ambasada mai aproape de comunitatea de români, misiunea diplomatică își propune să organizeze anual acest tip de evenimente.

Sursa foto MAE