30 septembrie 2022

Ziua Porţilor deschise la Staţia de Pompieri Aleşd, cu ocazia Zilei Subunităţii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Luni, 15 August a.c., cu ocazia sărbătoririi a 29 de ani de la înfiinţare, Staţia de Pompieri Aleşd îşi va deschide porţile pentru cei în slujba cărora se află.

Astfel, persoanele care doresc să fie alături de pompierii aleşdeni de Ziua lor, sunt aşteptate, în data de 15 august a.c., între orele 10 – 12, la sediul subunităţii, situat în Aleşd, pe strada Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (fosta stradă Piaţa Obor), nr. 27.

În cadrul acestei activităţi, pompierii vor desfăşura exerciţii demonstrative specifice şi vor prezenta vizitatorilor, tehnica de luptă utilizată în misiunile operative familiarizându-i totodată, cu măsurile şi comportamentele adecvate în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.

În primele şapte luni ale acestui an, pompierii Staţiei Aleşd au desfăşurat peste 740 de misiuni, din care 143 de operaţiuni de stingere a incendiilor, 63 de intervenţii pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în urma accidentelor rutiere, 385 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat şi de descarcerare, intervenţii pentru salvarea a persoanelor cu diferite probleme de sănătate, rămase blocate în locuinţe, operaţiuni de salvări de animale, precum şi alte misiuni specifice.

Echipajele de pompieri militari din cadrul acestei subunităţi îşi desfăşoară misiunile de protejare a vieţii şi bunurilor în raionul de intervenţie, cu o suprafaţă de aproximativ 1.222 kilometri pătraţi, format din 72 de localităţi şi o populaţie de circa 57.590 locuitori. Comunicat de presă – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor